Parlamentarii au 2.265 de angajaţi pentru care decontează peste 3 milioane de lei lunar

parlamentul_romanieiCei 586 de deputaţi şi senatori din actuala legislatură şi-au angajat 2.265 de persoane la birourile parlamentare, recordul fiind de 16 angajaţi la un parlamentar, iar suma pe care aleşii o decontează, lunar, de la Cameră şi Senat, pentru remunerarea acestora depăşeşte trei milioane de lei.

Astfel, potrivit informaţiilor remise de Camera Deputaţilor, la solicitarea MEDIAFAX, cei 412 deputaţi au decontat, în luna august, cheltuieli de personal pentru 1.554 angajaţi care figurează pe statele de plată aferente lunii august, în cuantum de 2.127.975 de lei.

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor remise de Senat, la solicitarea MEDIAFAX, pe statele de plată aferente lunii septembrie figurau 711 angajaţi, care deservesc birourile parlamentare ale celor 174 de senatori. Cheltuielile de personal decontate de senatori în luna iulie au fost în cuantum de 956.315 lei.

Suma totală, decontată de deputaţi şi senatori, pentru cheltuielile cu personalul angajat la cabinetele parlamentare, pentru luna august (Camera) şi luna iulie (Senatul) este în cuantum de 3.084.290 de lei.

Cititi aici care sunt parlamentarii cu cele mai mari sume decontate.

Sursa: Mediafax.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *