Parlamentul European a adoptat directiva Monicăi Macovei privind confiscarea bunurilor provenind din infracțiuni

Directiva privind punerea sub sechestru si confiscarea bunurilor provenite din infractiuni, al carei raportor este europarlamentarul Monica Macovei, a fost adoptata cu o larga majoritate de voturi de Parlamentul European: 631 de voturi pentru. Transpunerea Directivei este obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. macovei_monica

“Sper ca Romania sa transpuna rapid Directiva privind confiscarea bunurilor provenind din infractiuni. Aceasta aduce norme noi privind confiscarea de la terte persoane sau confiscarea extinsa, inclusiv in cazul instrainarii sub pretul pietei sau al donatiilor. Potrivit noii Directive, confiscarea banilor infractorilor se va face mai usor si mai repede, asfel incat toti vom avea de castigat. Eu mi-am atins obiectivul in Parlamentul European, este randul celor de acasa sa il puna in aplicare”, a declarat Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru aceasta Directiva, potrivit site-ului sau.

Potrivit noii Directive, averile infractorilor vor fi confiscate mai usor in toate statele membre, iar confiscarea extinsa se va aplica in cazul mai multor infractiuni decat inainte:

  •     Coruptie activa si pasiva in sectorul privat si public, plus coruptie in cazul oficialilor europeni.
  •     Participare la retelele de crima organizata,
  •     Pornografie infantila
  •     Criminalitate informatica.
  •     Orice infractiune pedepsita de lege cu cel putin 4 ani inchisoare.

Un alt pilon al acestei directive este confiscarea de la terti. Grupurile de criminalitate organizata transfera bunuri si bani catre terte persoane, in scopul de a evita confiscarea. De exemplu, o persoana acumuleaza venituri prin infractiuni,  apoi vinde, sau face cadou, sau pune pe numele altora aceste venituri. In aceste situatii, confiscarea se va putea face daca bunul se vinde sub pretul pietei sau se doneaza, sau exista indicii ca nu a fost o tranzactie reala”, explica Macovei.

“Am reusit sa introducem in Directiva notiunea de re-utilizare sociala a bunurilor confiscate. Asta inseamna ca proprietatile confiscate vor putea fi folosite in interesul comunitatilor afectate sau in scopuri sociale sau, ca in Italia sau Marea Britanie, pentru cumpararea de masini sau alte echipamente necesare in lupta impotriva marii criminalitati”, adauga europarlamentarul.

 

.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.