Parlamentul European a adoptat pachetul guvernanţei Schengen

Schengen_AreaPlenul PE a aprobat, miercuri, pachetul guvernanţei Schengen, adică două regulamente referitoare la un nou mecanism de evaluare a respectării în teren a regulilor spaţiului de liberă circulaţie, precum şi instituirea temporară a verificărilor la graniţele interne în situaţii excepţionale, potrivit Mediafax.

Astfel, pentru prima dată, va fi posibil ca echipe de inspecţie să efectueze vizite neanunţate pentru a monitoriza orice încercare de a introduce verificări ilegale la graniţele interne. Când aceste echipe vor vizita graniţele interne, statul membru respectiv va putea fi notificat cu cel puţin 24 de ore înainte. Echipele de inspecţie vor fi compuse din experţi din statele membre, de la Comisia Europeană şi din agenţiile şi instituţiile UE, precizează un comunicat al PE.

De asemenea, al doilea regulament subliniază că reintroducerea temporară a controalelor la graniţele interne este o măsură de “ultimă instanţă”.

Pachetul guvernanţei Schengen ar putea fi aprobat oficial de către Consiliul European în toamna acestui an, precizează comunicatul PE.

Cele două regulamente au fost adoptate în urma a două rapoarte elaborate de eurodeputatul român Renate Weber (PNL-ALDE) şi portughezul Carlos Coelho.

Pachetul legislativ pt Schengen, disponibil integral AICI.

Surse: PE, consilium.europa.eu, Mediafax.ro.

Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *