Parlamentul European dezbate Tratatul ONU privind comerţul cu arme convenţionale

Parlamentul European va dezbate in plen, in 5 februarie,  Tratatul privind Comertul cu Arme, referitor la proiectul de decizie a Consiliului de autorizare a statelor membre să ratifice, în interesul Uniunii Europene.

European-parliament-strasbourg-insideParlamentul European salută Rezoluția Organizației Națiunilor Unite prin care se adoptă, cu o majoritate covârșitoare, Tratatul privind comerțul cu arme (TCA), în urma unor negocieri de lungă durată care s-au finalizat cu crearea unui instrument cu caracter obligatoriu de cel mai înalt nivel, destinat reglementării și îmbunătățirii comerțului internațional cu arme convenționale.

Tratatul privind comerțul cu arme stabilește primul regulament la nivel mondial referitor la comerțul legal cu arme, împiedicând comerțul ilegal cu arme, terorismul internațional și criminalitatea organizată și limitând încălcările grave ale dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar.

Exporturile UE sunt reglementate de poziția comună din 2008, care stabilește normele și standardele care trebuie respectate, întrucât unul dintre actorii principali în acest domeniu, respectiv UE, este direct interesat de reușita TCA: tratatul nu stabilește doar condițiile de concurență echitabile pentru acest tip de comerț, ci și, cel mai important, reglementează comerțul cu tipul de arme cel mai des folosite în războaiele locale, atacurile teroriste sau revoltele civile și de alt tip.

Cel mai important aspect al TCA este că statele participante sunt obligate să instituie un sistem de control național pentru aceste transferuri, precum și să evalueze, înainte de a autoriza orice transfer, riscul posibil ca aceste arme să amenințe pacea și securitatea sau să fie folosite pentru a comite încălcări grave ale dreptului internațional umanitar sau ale drepturilor omului ori acte de terorism. De asemenea, este important ca interdicția să cuprindă atât comerțul cu arme, cât și alte acțiuni precum închirierea, acordarea de licențe, subvențiile și transferurile de tehnologie relevantă.

Unul dintre obstacole ar putea fi domeniul de aplicare restrâns al anumitor dispoziții ale Tratatului privind comerțul cu arme.

Cu toate acestea, tratatul în sine prevede posibilitatea de îmbunătățire întrucât cuprinde o clauză de revizuire.

Votul in plen va avea loc pe 6 februarie a.c. Tratatul nu va intra în vigoare decât după ce va fi ratificat de către 50 de state.

La sedinta de Guvern din 15 ianuarie, miniştrii au dezbatut Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului privind comerţul cu arme, adoptat la New York, la 2 aprilie 2013 şi semnat de România la New York.

Sursa: PE

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − one =