PE nu va accepta bugetul UE până nu i se îndeplinesc cererile

Parlamentul nu va accepta propunerea de buget pe termen lung, cunoscut și sub numele de cadru financiar multianual, până nu se realizează toate plățile pe 2012 și până nu se ajunge la un acord pentru finanţarea viitoare și unul pentru revizuirea bugetului UE pe termen lung, a spus miercuri preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz,  potrivit europarl.europa.eu.

martin schulzDeclaraţia vine după ce deputaţii europeni au respins în plen propunerea de cadru financiar multianual la care au ajuns șefii guverne pe 8 februarie.

„Această decizie importantă pregătește calea unor posibile negocieri cu Consiliul“, a adăugat președintele.

„Parlamentul nu poate accepta propunerea statelor membre fără îndeplinirea anumitor condiții. Trebuie să existe flexibilitate maximă și un acord ambițios privind resursele proprii. Parlamentul European mai cere o revizuire obligatorie, legală și extensivă a cadrului financiar multianual aprobată cu majoritate calificată în Consiliu“, a spus Schulz.

„Parlamentul nici nu va începe negocierile până nu sunt acoperite plățile restante pe 2012. Aceste chestiuni au o importanță fundamentală pentru Parlament. Parlamentul European nu va accepta propunerea statelor membre decât dacă există o evoluție în aceste chestiuni“, a adăugat preşedintele Parlamentului European.

Sursa: europarl.europa.eu
FOTO: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

four × 5 =