Parlamentul European: Romania va avea la dispozitie un an in plus pentru a cheltui fondurile UE alocate pentru 2011 si 2012

Parlamentul European a votat, miercuri, aplicarea regulii “N+3” pentru România şi Slovacia, ceea ce înseamnă încă un an la dispoziţie pentru a cheltui fondurile europene alocate pentru anii 2011 şi 2012.

teodorovici calea europeana TVR1“Votul exprimat de Parlamentul European este extrem de important pentru România şi îi oferă ţării noastre şansa de a remedia o parte din greşelile din trecut. Datorită acestei decizii a Parlamentului European, România nu va pierde în acest an peste două miliarde de euro ca urmare a dezangajării automate a acestor fonduri. Extinderea perioadei pe care România o are la dispoziţie pentru a cheltui sumele alocate pentru anii 2011 şi 2012 va compensa incapacitatea autorităţilor române din perioada 2009-2011 în absorbţia fondurilor europene”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit Mediafax, preluată de RomaniaTV.

Aplicarea regulii “N+3” pentru anii 2011 şi 2012 înseamnă că România va putea cheltui fondurile europene alocate pentru anul 2011 până la data de 31 decembrie 2014, iar pe cele alocate pentru anul 2012 până la data de 31 decembrie 2015.

Sursa: RomaniaTV.net
Foto: captura foto-emisiunea Calea Europeana

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 + 18 =