Parlamentul European şterge diferenţele dintre căsătorie şi parteneriatul civil

marriageCuplurile „internaţionale“ care au parteneriate civile înregistrate trebuie să aibă aceleaşi drepturi ca şi cei căsătoriţi pentru a alege sub ce legislaţie dintr-un stat membru UE doresc să îşi exercite drepturile la proprietate, dacă relaţia se încheie, anunţă o nouă rezoluţie a parlamentarilor europeni, potrivit Adevarul.ro.

„Poziţia legală a acestor cupluri poate şi trebuie să fie îmbunătăţită“, a declarat eurodeputata german, Alexandra Thein, după vot. „Cuplurile internaţionale aflate în parteneriate civile înregistrate întâmpină aceleaşi probleme ca şi cei căsătoriţi şi de aceea trebuie să le oferim acelaşi drept de a alege ce legislaţie statală se aplică proprietăţilor lor. Propunerea Comisiei i-ar fi tratat foarte nedrept şi sunt foarte mulţumită că am eliminat această inechitate“, a adăugat Thein.

Propunerea legislativă stabileşte regulile pentru a identifica ce legi naţionale să se aplice şi ce instanţe vor avea competenţa de a rezolva disputele de proprietate ale unor mariaje „internaţionale“ (n.r. cupluri formate din persoane cu naţionalităţi diferite) sau ale parteneriatelor civile înregistrate.

Ţările UE care nu recunosc parteneriatele înregistrate: Bulgaria, Cipru, Estonia, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Malta Polonia România Slovacia

Sursa: Adevarul.ro
Foto: commons.wikimedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × two =