Ramanem fara medici? Parlamentul European vrea proceduri mai simple pentru recunoasterea calificarilor pentru medici. Peste 8000 de medici romani au plecat deja din tara dupa intrarea in UE

Potrivit unui comunicat de presă transmis către Calea Europeană, se încearcă stabilirea unor noi reguli pentru ca medicii să poată lucra mai ușor în străinătate, fără afectarea siguranței pacienților

Pentru a facilita desfășurarea activității medicilor, dentiștilor, arhitecților și a altor profesioniști în străinătate și pentru o mai mare flexibilitate a pieței muncii, calificările profesionale trebuie recunoscute mai rapid, însă fără compromiterea siguranței cetățenilor, a spus Parlamentul European marți.

Procedurile de recunoaștere a calificărilor profesionale în altă țară UE sunt dificile și mari consumatoare de timp. Accelerarea recunoașterii calificărilor profesionale prin simplificarea procedurilor îi va ajuta pe cei peste 50% dintre tinerii din Europa, care sunt dispuși sau dornici să lucreze în străinătate, dar va consolida și creșterea economică și va mări flexibilitatea pieței muncii. Deputaţii europeni doresc și un mai bun schimb de informații între statele membre privind doctorii și alți profesioniști care au făcut erori profesionale grave.

Rezoluția nelegislativă a raportoarei Emma McClarkin (Conservatorii şi Reformiştii Europeni, Regatul Unit) prezintă opinia Parlamentului față de o propunere legislativă ce va fi prezentată de Comisie în decembrie pentru revizuirea Directivei din 2005 privind calificările profesionale.

Proceduri mai simple și siguranță garantată

Pentru simplificarea și accelerarea procedurilor, eurodeputații susțin introducerea unui card profesional facultativ, care să ateste experiența academică și profesională dobândită și să fie conectat la Sistemul de informare al pieței interne. Acesta ar facilita schimbul de informații între autoritățile competente.

Deputaţii europeni au arătat că există probleme grave provocate de situațiile în care unii profesioniști continuă să își desfășoare activitatea în UE în ciuda faptului că au fost suspendați sau radiați în propria țară. Parlamentul cere crearea un mecanism pro-activ de alertă în cadrul Sistemului de informare al pieței interne, care să garanteze informarea tuturor statelor membre atunci când se ia o măsură de reglementare cu privire la înregistrarea unui profesionist sau la dreptul său de a presta servicii.

Deputaţii europeni mai consideră că regulile actuale referitoare la cerințele lingvistice trebuie clarificate și cere Comisiei Europene și statelor membre să revizuiască regimul cerințelor lingvistice pentru cadrele medicale, acordând autorităților competente flexibilitatea necesară pentru evaluarea și, numai dacă este necesar, testarea competențelor lingvistice ale profesioniștilor în domeniul tehnic și al comunicării orale de zi cu zi, ca parte a procedurii de recunoaștere. Comunicarea între cadrele medicale și colegi sau pacienți este fundamentală pentru a evita situațiile periculoase sau potențial fatale, spun eurodeputații.

Ameliorarea mobilității este o prioritate

Ameliorarea mobilității este una din cele 12 priorități ale Actului privind piața unică – planul de acțiune al Comisiei Europene pentru ameliorarea funcționării pieței unice.

Directiva actuală include reguli pentru recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale în statele membre UE pentru 800 de categorii de profesiuni reglementate și recunoașterea automată pentru șapte profesii sectoriale: arhitect, dentist, doctor, moașă, infirmieră, farmacist, chirurg veterinar.

TEXTELE ADOPTATE vor fi disponibile aici (selectați 15 noiembrie 2011)

Migratia medicilor romani, o problema de siguranta nationala

Peste 1.700 de medici au solicitat, in primele opt luni ale anului, certificate de conformitate pentru a lucra in strainatate, principalele motive care au condus la “explozia migratiei” fiind lipsa posturilor si salariile mici, declarau reprezentantii Colegiului Medicilor din Romania (CMR), citati de Hotnews.ro.

“Sistemul sanitar din Romania nu mai poate supravietui in conditiile actuale. Lipsa acuta a personalului medical perturba activitatea medicala si pune in pericol siguranta pacientilor si a medicilor care lucreaza pana la epuizare. Primim zilnic semnale din tara de la colegii nostri prin care acestia ne spun ca nu isi mai pot desfasura activitatea in conditii normale.Cum se poate desfasura o garda intr-un spital orasenesc in conditiile in care nu au un medic specializat in anestezie-terapie intensiva sau neonatologie?”, precizeaza presedintele CMR, prof. dr.Vasile Astarastoae, intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Emil Boc.

Romania – cel mai mare exportator de medici si absolventi la medicina

In momentul de fata, cifrele arata ca tara noastra a ajuns sa fie numita “cel mai mare exportator de medici”. Mai exact, cei peste 8.000 de medici care au parasit sistemul de sanatate romanesc in ultimii ani reprezinta dovada vie a acestui fenomen, se arata intr-un articol publicat de HotNews.ro.

“Din 2007 si pana in prezent au parasit Romania peste 8.000 de medici specialisti, ceea ce trebuie sa trezeasca ingrijorarea fata de functionarea sistemului sanitar, pentru ca, daca se va pastra acest ritm, vom ajunge la stadiul in care sa avem poate spitale dotate, dar care vor functiona pe post de muzeu. Pacientii le vor vizita, fara a beneficia insa de asistenta medicala”, a mai adaugat presedintele CMR.

Ultima monitorizare realizata de biroul european al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, arata ca Romania se afla pe ultimul loc din punct de vedere al asistentei medicale, cu 1,9 medici la 1000 de locuitori, comparativ cu media celorlalte tari de 3,5 medici la mia de locuitori.

Peste 50% din medici s-ar intoarce daca ar primi macar respect

Potrivit specialistilor, statutul de medic in afara granitelor Romaniei este total diferit de cel regasit la noi. Acolo, medicii sunt tratati cu respect, sunt vazuti drept niste oameni cu o profesie importanta, iar autoritatile ii trateaza ca atare. Cu siguranta, plecarea medicilor in alte state din Uniunea Europeana are legatura cu modul in care este vazuta profesia de medic.

“Daca se ofera conditii mai bune si atitudinea fara de medici se schimba, da, cred ca 50% din medicii plecati s-ar intoarce. In momentul in care vom reusi sa schimbam structura bugetului si vom incepe sa alocam minimum de 6% vom putea vorbi despre o logica in alocarea resurselor si despre o etica in cheltuirea banilor”, a precizat prof. Astarastoae.

Cu toate acestea, cei mai multi medici pleaca pentru a obtine salarii mult mai mari.

“Este evident ca 95% dintre cei care parasesc Romania o fac pentru un salariu mai bun, pe care il vor obtine in strainatate. Acolo vor constata insa ca jumatate din bani vor cheltui pe chirie, iar restul pe masina si hrana etc. Nu cunosc un medic roman care in Europa sa fie intr-o pozitie importanta si recunoscuta pe plan national in tara respectiva. Exista un cumul de factori care nu-ti permit sa penetrezi ierarhia din tarile respective”, a declarat acad. dr.  Laurentiu Mircea Popescu, directorul Institutului “Victor Babes”.

Statul desi pierde multi bani, nu poate opri plecarea medicilor

Anul trecut si-au depus dosarele la Colegiul Medicilor din Romania aproximativ 2.800 de medici pentru a pleca in strainatate. Pierderea statului roman prin gratuitatea scolarizarii acestora se ridica la peste 22 de milioane de euro, doar la nivelul anului 2010.

“Prin plecarea medicilor romani in strainatate statul pierde enorm si prin investitiile pe care le face in capitalul uman, numai pe parcursul celor sase ani, cat dureaza facultatea de medicina, fiecare student consuma din bani publici aproximativ 8.000 de euro“, sustine prof. dr. Ioanel Sinescu, prorector in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) “Carol Davila” din Capitala. Mai multe detalii aici.

 

Sursa foto: memphistndoctors.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 + 16 =