PE a adoptat raportul întocmit de eurodeputaul Victor Negrescu privind sprijinirea financiară a muncitorilor disponibilizați

Parlamentul European a adoptat astăzi, cu majoritate de voturi, raportul întocmit de europarlamentarul Victor Negrescu, membru în Comisia pentru bugete, privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare pentru sprijinirea cu suma de 1,8 milioane Euro a celor 500 de angajați disponibilizați de Volvo Trucks în Suedia. În total, de la începerea mandatului, prin rapoartele la care a contribuit europarlamentarul Victor Negrescu, au fost alocate 28 de milioane de Euro în beneficiul a 10.000 de muncitori disponibilizați din UE.
 
victor negrescu fbFondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor concediați ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii. Raportul meu, adoptat astăzi de Parlamentul European, prevede acordarea a 1.793.710 Euro pentru reintegrarea celor 500 de angajați disponibilizați de compania Volvo Trucks din Suedia. FEG este un instrument extrem de necesar în actualul context al globalizării, prin intermediul căruia putem contribui la scăderea șomajului în Uniunea Europeană. În cadrul campaniei de informare pe care am derulat-o în toată ţara privind granturile europene disponibile la nivelul Comisiei (www.granturieuropene.ro), am prezentat şi avantajele FEG în speranţa ca România să atragă aceste fonduri”, a explicat Victor Negrescu, potrivit unui comunicat remis Calea Europeană.
 
De la începutul actualei legislaturi a Parlamentului European, Victor Negrescu a fost raportor și raportor din umbră pe 11 rapoarte privind FEG, contribuind astfel la mobilizarea a cca 28 milioane de euro pentru sprijinirea financiară a peste 10.000 de muncitori europeni disponibilizați.
 
Consider că Uniunea Europeană are obligația să ajute și să sprijine muncitorii disponibilizați astfel încât aceștia să își poată găsi noi locuri de muncă, prin îmbunătățirea competențelor lor, pregătindu-i pentru noi oportunități, oferindu-le îndrumare și instruire, inclusiv prin consiliere antreprenorială sau sprijinirea creării de noi companii”, subliniază europarlamentarul român.

.

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *