PE a votat pentru interzicerea ţigărilor mentolate. JTI: Nu va aduce niciun beneficiu, doar va creşte piaţa neagră

tigara-aprinsaPropunerea legislativă de actualizare a Directivei UE privind tutunul, care are ca obiectiv ca produsele din tutun să fie mai puțin atractive pentru tineri, a fost aprobată de deputați miercuri. Această propunere legislativă, deja agreată cu miniștrii sănătății din UE, cere ca 65% din suprafața tuturor pachetelor să fie acoperită de imagini avertizante. Țigările electronice vor fi de asemenea reglementate, fie ca produse medicale, dacă promovează abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun.

“Acesta este punctul culminant al unor ani de muncă împotriva unui lobby intens al industriei tutunului și a grupurilor lor de avangardă. Aceste noi măsuri sunt un pas mare înainte pentru controlul tutunului și vor contribui la prevenirea apariției unei noi generații de fumători. Știm că cei care încep să fumeze nu sunt adulții, ci copiii, majoritatea fiind mai mici de 18 ani”, a spus raportorul Linda McAvan (S&D, UK).

Avertismentele de sănătate: două treimi din pachet, ambele fețe

Legislația actuală cere ca avertismentele de sănătate să acopere cel puțin 30% din fața pachetului și 40% din revers. Textul propus va crește această suprafață la 65%, pe fiecare parte și vor cere care aceste avertismente să fie vizuale – ceea ce nu se întâmplă în majoritatea statelor membre în momentul de față. Pachetele cu mai puțin de 20 de țigări – care sunt mai ieftine și de aceea mai accesibile copiilor, vor fi interzise în puținele state unde mai sunt permise pe piață.

Abordare duală a țigărilor electronice

La propunerea deputaților, țigările electronice vor fi reglementate fie ca produse medicale, dacă sunt prezentate ca un ajutor la abandonarea fumatului, fie ca produse din tutun. În acest caz, concentrația lor de nicotină nu trebuie să depășească 20mg/ml.

Țigările electronice cu cartuș care se poate reumple vor fi permise. Țigările electronice trebuie să fie protejate de copii și să aibă avertismente de sănătate. Restricțiile de publicitate pentru produsele din tutun li se vor aplica și lor.

Aditivii enumerați, aromele interzise

Textul interzice aromele în țigări și în tutun care ar putea face produsele mai atractive prin crearea unei “arome caracteristice”. Mentolul va fi interzis din 2020. Aromele vor fi acceptate pentru pipe.

Unii aditivi în mod special dăunători sănătății vor fi interziși, iar autoritățile de reglementare au puteri noi de a cere industriei de tutun să efectueze alte studii privind o “listă de priorități” pentru aditivi care să fie elaborată printr-un act delegat. Aditivii esențiali pentru producerea țigărilor, cum este zahărul, vor fi autorizați.

700 000 decese pe an în UE

La doisprezece ani după intrarea în vigoare a directivei actuale, fumatul rămâne cauza principală, care ar putea fi prevenită, de decese în UE. Aproximativ 700 000 de ani mor din această cauză în fiecare an. De-a lungul anilor, măsurile luate pentru a descuraja fumatul au contribuit la reducerea procentului de fumători în UE 15 de la 40% în 2002 la 28% în 2012, în UE 27.

Ce urmează

Textul va fi adoptat de Consiliul de Miniștri la 14 martie. Statele membre vor fi obligate să aplice prevederile privind produsele de tutun în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a directivei actualizate.

JAPAN TOBACCO INTERNATIONAL: Decizia nu va avea niciun beneficiu asupra sănătăţii

Directiva privind produsele din tutun, care interzice, printre altele, ţigările mentolate şi impune pictograme mai mari pe pachete, votată miercuri de Parlamentul European, nu va aduce niciun beneficiu sănătăţii publice, dar va determina pierderi la bugetele statelor membre UE, consideră JTI, potrivit curierulnational.ro.

“Presiunile politice exercitate de grupurile de interese anti-tutun au cântărit mai greu decât necesitatea unor propuneri echilibrate, corecte şi bazate pe dovezi. Deciziile părtinitoare, luate în grabă, sunt contraproductive şi nu au ca rezultat o legislaţie eficientă. Mărirea excesivă a avertismentelor de sănătate, până la 65%, cu pictograme poziţionate în partea superioară a pachetului şi standardizarea formei şi dimensiunii ambalajului nu vor creşte gradul de conştientizare privind riscurile asociate fumatului”, a declarat într-un comunicat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria.

Ea crede că, în schimb, comercianţii cu amănuntul şi consumatorii vor întâmpina dificultăţi în diferenţierea mărcilor, iar falsificatorii vor avea un model gata pregătit pentru a contraface pachetele.

Oficialul JTI afirmă că s-a creat încă un precedent periculos, un act de ipocrizie, prin care sunt îngrădite drepturile comerciale ale unei industrii legale în numele unui “bine public iluzoriu”. Aceasta spune că obiectivele declarate privind sănătatea publică nu vor fi atinse.

Interzicerea ingredientelor, cum ar fi mentolul, nu va avea ca rezultat o scădere a incidenţei fumatului, în schimb va acorda contrabandiştilor o ocazie în plus să creeze o piaţă neagră paralelă, furnizând produse nereglementate, din ţările vecine, nemembre UE”, potrivit JTI, unul dintre cei trei mari producători de ţigări din România.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × one =