Personalul UE amenință cu greva din cauza reducerilor bugetare. Summitul este în pericol

Mii de membri ai personalului care lucrează în instituțiile UE sunt așteptați să intre în grevă, astăzi (8 noiembrie) pentru a protesta împotriva potențialelor reduceri bugetare. În cazul în care aceasta va fi lipsită de succes, sindicatele planifică o nouă grevă în timpul summitului UE de la sfârșitul acestei luni, notează EurActiv.com.

Sindicatele au organizat greva de azi pentru a protesta intenția mai multor state membre de a reduce personalul și costurile administrative din instituțiile UE pentru perioada 2014-2020.

”Obiectivul acestei greve este de a protesta împotriva intențiilor clare de a reduce bugetul UE astfel încât proiectele majore să eșueze” a declarat Sylvie Jacobs, președinte al Uniunii Sindicale Federale.

”Nu vom mai fi capabili să lucrăm pentru Europa deoarece nu vom mai avea suficient personal care să lucreze și nici suficienți bani în buget pentru a face lucrurile să meargă” a declarat aceasta pentru EurActiv.com.

”Este o diferență între a accepta că suntem toți în aceeași barcă și avem o situație economică dificilă și a merge într-un punct extrem în care mai e niciun sens în a merge la muncă pentru că oricum nu vei putea face față sarcinii” a mai spus Jacobs.

Mai multe detalii aici.

Sursa: EurActiv.com
Foto:  freefoto.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

20 − nine =