PERSONALITĂȚI ALE ROMÂNIEI, PREMIATE LA A TREIA EDITIE A GALEI PREMIILOR MARII LOJI

Gala Premiilor MLNR  2012-0Marea Loja Nationala din Romania organizeaza, la data de 21 iunie a.c., cea de-a treia editie a Galei Premiilor Marii Loji.

Peste 700 de personalitati din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic si politic vor fi invitate la Ateneul Roman, unde va avea loc ceremonia de premiere a celor mai stralucite realizari culturale si stiintifice ale anului trecut, potrivit unui comunicat de presa transmis de catre Marea Loja Nationala din Romania. Evenimentul are ca obiectiv promovarea cercetarilor originale si cresterea capacitatii de cercetare, cu implicatii favorabile asupra competitivitatii internationale a cercetarii romanesti.

Continuand traditia colaborarii cu Academia Romana, alaturi de 15 dintre cele mai prestigioase Universitati din tara, M.L.N.R. va decerna 7 premii a cate 10.000 euro fiecare, pentru urmatoarele domenii de referinta:

Gala Premiilor MLNR 2012-381. Premiul Grigore Moisil pentru Stiinte Exacte;

2. Premiul Henry Coanda pentru Stiinte Aplicate;

3. Premiul Carol Davila pentru Medicina;

4. Premiul Constantin Brancusi pentru Arta si Cultura;

5. Premiul Nicolae Titulescu pentru Diplomatie si Politologie;

6. Premiul Eugeniu Carada pentru Economie;

7. Premiul Spiru Haret pentru Educatie, Mediu, IT;

Pentru Marea Loja Nationala din Romania, este cea mai importanta implicare in viata societatii civile, acolo unde incercam sa fim activi, pentru promovarea adevaratelor valori si repere, a declarat Marele Maestru al Marii Loji Nationale din Romania, Radu Balanescu – foto. Ce-a de-a treia Editie a Galei pe care o organizam impreuna cu Academia Romana este dovada acestei deschideri pe care dorim sa o realizam. Deloc intamplator, anul viitor, cand Bucurestiul va gazdui cel mai important eveniment masonic mondial – Conferinta Mondiala a Marilor Loji Regulare din Lume, dezbaterile vor viza dialogul cu societatea civila. Promovarea valorilor romanesti este, cu atat mai mult, in acest context, o datorie de onoare, pentru noi, masonii”.

Premiile oferite la Gala MLNR se acorda tuturor cetatenilor romani rezidenti sau nerezidenti pe teritoriul Romaniei, indiferent de sex, religie sau varsta, care in cursul anului anterior decernarii premiilor, au realizat o lucrare, o descoperire, inventie sau inovatie, au emis o teorie, teorema, ecuatie, au pus la punct o tehnica, metoda, procedeu cu impact macro- social intr-unul dintre cele 7 domenii premiate sau prin exercitarea profesiei ori a demnitatii publice au adus importante servicii ori beneficii tarii.

Gala Premiilor MLNR 2012-2Gala Premiilor M.L.N.R. urmareste stimularea si dezvoltarea cunoasterii in orice domeniu de cercetare, inclusiv stiintele socio-umane, atat prin cercetarea fundamentala cat si prin cercetari avansate pentru dezvoltarea unor probleme complexe, prin dobandirea de cunostinte noi cu privire la fenomene si procese, formularea si validarea de ipoteze originale, modele conceptuale si teorii. Premiile acordate poarta numele unor personalitati reprezentative pentru domeniul de referinta si care au apartinut Masoneriei”, a declarat, la randul sau, Remus Borza-foto, Marele Orator al Marii Loji Nationale din Romania si producatorul general al evenimentului.

 

Castigatorii Editiei a II-a a Galei MLNR

Marea Loja Nationala din Romania a organizat, anul trecut, la data de 21 iunie 2012, a doua ediție a Galei Premiilor Marii Loji. Evenimentul, care a avut loc la Ateneul Roman, s-a desfasurat in parteneriat cu Academia Romana si cu sprijinul a 12 universitati.

Gala Premiilor MLNR 2012-17Ca si la prima sa editie, Gala si-a propus sa promoveze si sa recompenseze spiritul creator, inovator si inventiv al poporului roman in domenii vitale pentru destinul nostru colectiv, pentru a repune in drepturi adevaratele personalitati ale Romaniei.

M.L.N.R. a decernat, in cadrul festivitatii organizate la Ateneul Roman, 7 premii a cate 10.000 euro fiecare, pentru urmatoarele domenii de referinta:

Premiul Grigore Moisil pentru Stiinte Exacte a fost acordat Academicianului Ioan Iovitz POPESCU, pentru Lucrarea “Lambda – Structura textelor” publicată în seria “Studies in Quantitative Linguistics” 10-2011 RAM-Verlag” Ludenscheid, Germania.

Premiul Henry Coanda pentru Stiinte Aplicate a fost acordat Prof. Univ. Doctor Inginer Boris PLAHTEANU, pentru Lucrarea “Nicola Tesla – Geniul Luminii şi Energiei, Integrala Invenţiilor”.

Premiul Carol Davila pentru Medicina a fost acordat Acad. Prof. Doctor Laurenţiu Mircea POPESCU, pentru Lucrarea “Cercetare ştiinţifică fundamentală cu privire la telocite.

Premiul Constantin Brancusi pentru Arta si Cultura a fost acordat Maestrului Sorin ILFOVEANU, pentru Expoziţia personală “Desene 2008-2011”.

Premiul Nicolae Titulescu pentru Diplomatie si Politologie a fost acordat Domnului Mihai BOTOROG, pentru Proiectul: Coordonarea operațiunii de  evacuare în siguranță a civililor români din Libia, Februarie 2011.

Premiul Eugeniu Carada pentru Economie a fost acordat domnului Doctor Cristian PĂUNESCU si Istoricului Marian STEFAN, pentru  Lucrarea

“Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova”.

Premiul Spiru Haret pentru Educatie, Mediu, Social a fost acordat Prof. Univ. Doctor Silviu Cristian MIRESCU, pentru  Lucrarea “Cadrul de referinţă al curriculum-ului naţional pentru învăţământul preuniversitar: un imperativ al reformei curriculare”.

 

Gala MLNR, o sarbatoare a mintilor stralucite si a talentului romanesc

Marea Loja Nationala din Romania, in colaborare cu Academia Romana, a inaugurat, anul trecut, la data solstitiului de vara, un eveniment care isi doreste sa devina o sarbatoare anuala a mintilor stralucite si a talentului romanesc, a declarat Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, Radu Bălănescu, la ce-a de-a doua editie a Galei. Este o idee comuna, generoasa, de aducere in prim plan a valorii, inteligentei romanesti, care contribuie cu ceva concret pentru dezvoltarea tarii. Marea Loja Nationala din Romania are un drum foarte bine stabilit si o strategie clara prin aducerea in prim plan a valorii, prin sprijinul acordat inteligentei. Azi am sarbatorit si premiat inteligenta ajunsa la maturitate. Ne procupa in aceeasi masura si  inteligenta in formare. Ma refer la bursele acordate studentilor romani din tara si strainatate, pe care i-am invitat ca la finalizarea studiilor să vină să îşi ajute ţara. Intelegem cu totii că ce se intâmplă nu înseamnă decât un efort comun, în promovarea, aducerea si mentinerea României pe locul foarte  sus-situat pe care il merita in Europa şi în lume”.

_MG_5340Academia Romana a colectat pentru acest eveniment nominalizarile, a contribuit la selectarea premiantilor si a avut rol de juriu, a declarat, cu aceeasi ocazie, Presedintele Academiei Romane, academicianul Ionel Haiduc-foto. Gala Premiilor Marii Loji Nationale din Romania este una dintre rarele intamplari care au loc in Romania de recunoastere si premiere a celor care au performante in domeniul stintelor, culturii, literaturii. Premierea performantelor in doemniul stiintelor nu se intampla in fiecare an si nu in fiecare luna si de aceea Academia Romana a salutat initiativa”.

La cea de-a doua ediţie, evenimentul a fost onorat de prezenta a peste 700 de personalitati din mediul academic, universitar, cultural, bancar, diplomatic si politic. Programul a inclus momente artistice oferite de Orchestra si Corul Filarmonicii George Enescu.

Gala, organizată de Marea Loja Nationala din Romania si Academia Romana, s-a bucurat de sprijinul a  12 universitati: Universitatea Bucuresti, Academia de Studii Economice Bucuresti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi,  Universitatea Babes – Bolyai Cluj Napoca,  Universitatea de Vest – Timisoara, Universitatea Carol Davila Bucuresti, Universitatea Craiova, Unversitatea Ovidius Constanta, Universitatea de Medicina Craiova, Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative Bucuresti si Universitatea de Arte George Enescu Iasi.

Sponsorii care au sustinut evenimentul au fost: Premier Palace, Borza &Asociatii, EURO Insol, Roche, Siveco, KDF Energy, ADM Farm, Grupul Feroviar Roman, Medicare, Garden Center Grup si Nei Holding.

 

 

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *