Personalitati de marca la cea de-a doua editie a Conferintei Nationale a Pacientilor

Conferința Națională a Pacienților va reuni la cea de-a II-a ediție personalități de marcă din sistemul medical românesc pentru a veni în întâmpinarea pacienților din România prin sesiuni de educație medicală, dar și prin mijlocirea dialogului cu autoritățile din domeniul sanitar. Evenimentul îți propune să informeze şi să educe pacienţii, dar și să găsească soluţii viabile la problemele actuale cu care se confruntă aceştia.

Participanții la Conferinţa Naţională a Pacienţilor, ediția a II-a, vor beneficia de expertiza și opiniile unor personalităţi de marcă din lumea medicală. Dintre aceștia îi amintim pe Acad. Prof. Univ. Dr. Ioanel Sinescu, rector al UMF “Carol Davila” Bucureşti, Dr. Vasile Cepoi, Ministrul Sănătăţii, Rodica Nassar, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, Prof. Univ. Dr. Florian Popa, membru al Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, Acad. Prof. Univ. Dr. Bogdan Marinescu, președintele Societății Române de Obstetrică Ginecologie, Conf. Univ. Dr. Laurenţiu Beluşică, șeful Secției de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență MIRA “Dimitrie Gerota” din București, Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae, președinte Colegiului Medicilor din România, Dr. Rodica Tănăsescu, preşedintele Societății Naţionale de Medicina Familiei, dar și Conf.Univ.Dr. Cristian Celea, fostul Director al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Atât speakerii prezenți, cât și pacienții care vor lua parte la cea de-a II-a ediție a Conferinței Naționale a Pacienților vor discuta despre bolile cronice, bolile cardiovasculare, afecțiunile urologice, afecțiuni digestive și metabolice, bolile aparatului reproducător, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, boli hepatice, boli infecțioase și boli rare. Pe lângă componenta educațională, Conferința Națională a Pacienților va da șansa participanților de a discuta direct cu autoritățile din domeniu cărora le pot adresa întrebări, le pot spune nemulțumirile și problemele cu care se confruntă.

Tot în cadrul Conferinței Naționale a Pacienților, va avea loc și cea de-a doua ediție a „Conferinței Naționale de Oncologie Pediatrică”. La eveniment sunt așteptați să participe pacienți și asociații de pacienți din țară, ONG-uri cu domenii de activitate complemetare, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai Caselor de Asigurări de Sănătate și ai Comisiilor de Sănătate din Camera Deputaţilor şi Senatul României, dar și medici, farmaciști, manageri de spitale și companii farmaceutice și de asigurări de sănătate.

Data limita a înscrierilor la Conferința Națională a Pacienților este 1 iunie 2012. Înscrierile și participarea se fac în limita locurilor disponibile! Cei care doresc să se înscrie, o pot face sunând la numărul 0752. 231. 577 sau printr-un e-mail la adresa conferinta@infopacienti.ro

Conferința Națională a Pacienților este un eveniment marca Sănătatea Media Group, care va avea loc între 14-16 iunie 2012, la Casa Universitarilor din București.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five × 5 =