Plagiatul lui Ponta: Ce consecințe poate avea decizia UB asupra premierului și asupra României

Decizia de azi a Comisiei de Etică a Universității București are repercursiuni atît asupra premierul în plan personal, dar ar putea afecta şi România pe plan extern, scrie România Liberă în ediția electronică.

1. Decredibilizarea politică a premierului. Imaginea premierului Ponta este grav afectată mai ales din perspectiva faptului că există un precedent politic. Şeful statului ungar Pal Schmitt a fost nevoit să demisioneze după ce s-a descoperit că a plagiat în lucrarea de doctorat. Pe de altă parte, în cotidianul spaniol El Pais, premierul Victor Ponta declarase că se va retrage din funcţie dacă va fi dovedit că a plagiat. O altă decizie a lui Ponta îi va aduce o bilă neagră pe plan extern.

2. Retragrea titlului de doctor. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a precizat că autonomia Universităţii permite acestei instituţii să îi retragă premierului titlul de doctor. Surse din cadrul Universităţii ne-au precizat că săptămîna viitoare rectorul Universităţii va propune retragerea acestui titlu.

3. Retragerea titlului de avocat. Aşa cum a scris RL, Victor Ponta a intrat în Baroul Bucureşti, în anul 2005, nu pe baza unui examen ci pe baza unei excepţii menţionată în lege, şi anume faptul că este doctor în drept. Mircea Petre Stănculescu, fostul prodecan al baroului din anul 2005, când Ponta a devenit procuror, ne-a precizat că nu a auzit, în cariera sa, de vreun caz de doctor în drept care să fi ales să dea totuşi examen: “titlul de doctor în drept permite intrarea în avocatură fără examen”.

4. Retragerea titlului de conferenţiar. Victor Ponta a fost conferenţia universitar între 2007 şi 2011 la Universitatea Romano Americană. Fără titlul de doctor, premierul nu l-ar fi putut dobîndi pe cel de conferenţiar.

5. Reevaluarea şcolii doctorale. La Facultatea de Drept sunt 20 de conducători de doctorate. Există riscul ca cel puţin pentru o perioadă, Facultăţii să îi fie retras dreptul de mai conduce doctorate. Acesată idee a fost avansată de către ministrul Andronescu şi poate fi interpretată şi ca o presiune.

6. Posibilitatea nerecunoşterii titlurilor în UE. Unul dintre cele mai importante cîştiguri ale României pe plan extern l-a reprezentat recunoaşterea titlurilor şi calificărilor. În acest fel, orice persoană calificată în România putea să concureze pe un post similar din orice ţară din Europa fără a mai da orice fel de examen de echivalare. Prin acestă decizie de plagiat, există posibilitatea ca CE să reevalueze acces drept al României. Ar putea fi afectate cîteva milioane de români.

Mai multe informații AICI.

Sursa: RomaniaLibera.ro
Foto: blogponta.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

twelve − three =