Andreea Paul: USL a dat cu economia de gard: șomajul crește, cheltuielile cu investițiile și sumele primite de la UE au scăzut în primele șapte luni ale acestui an

andreea paulPrim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, arată, într-un comunicat remis caleaeuropeana.ro, că guvernarea USL minte atunci când prezintă cifrele creşterii economice şi trage un semnal de alarmă în ce priveşte absorbţia fondurilor europene.

Redăm comunicatul integral:

<<Execuţia bugetară după primele şapte luni ale acestui an continuă să ne semnaleze o mare problemă: cheltuielile cu investiţiile au scăzut cu 14,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Este cunoscut faptul că un buget care pune accent pe investiţii în detrimentul cheltuielilor cu personalul duce la creştere economică sustenabilă pe termen lung. Ori, din datele prezentate de MFP, cheltuielile de personal cresc cu 16,4%, iar cheltuielile de investiţii scad cu 14,4%, adică se întâmplă exact invers.

O altă problemă o reprezintă sumele primite de la UE care au scăzut cu 0,6%, în condiţiile în care USL anunţase că se bazează pe o creştere considerabilă a acestor venituri bugetare în anul 2013 pentru a putea face faţă cheltuielilor şi a putea menţine sub control deficitul bugetar.

USL are cel mai mincinos guvern din istoria României

Cât mai guvernează USL prin minciună? Până unde vor merge? Guvernul mincinos spunea aseară ca ‘şomajul s-a redus cu 56.000 de persoane în primul semestru al anului’.

Adevărul este ca şomajul a crescut mult. Nici nu avea cum altfel cu investiţiile blocate, cu sumele primite de la UE în cădere, cu afacerile private creatoare de locuri de muncă sufocate cu cele 28 de taxe şi impozite noi sau majorate.

Ultimele date oficiale disponibile la jumătatea anului, din comparaţia relevantă, corectă, adică lună a anului curent raportată la aceeaşi lună a anului anterior, ca să eliminăm factorul sezonier, relevă că şomajul a crescut:

Cu 37.889 persoane în luna iulie 2013, comparativ cu luna iulie 2012 şi se ridică la 466.932 persoane, conform numărului şomerilor înregistraţi în BFM – ANOFM;

Cu 26.000 persoane în luna iunie 2013 comparativ cu luna iunie 2012 şi se ridică la 736.000 persoane, conform numărului şomerilor raportaţi la BIM – INS – EUROSTAT.

Astfel, rata şomajului înregistrată la jumătatea anului a fost de 7,6%, nivel record şi egal cu vârful de şomaj din criza economică, cu tendinţe clare de creştere.>>

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen + fifteen =