Blaga: Prima dată după patru ani, am vărsat bugetului european cu 60 de milioane de euro mai mult decât am tras

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat vineri, la Zalău, că odată cu decizia Curţii Constituţionale privind referendumul criza politică trebuie să ia sfârşit şi că trebuie găsite soluţii pentru România, mai ales că rectificarea bugetară de joi taie şi “bruma de investiţii care a mai rămas”.

“Considerăm că, odată cu decizia Curţii Constituţionale a României, criza politică trebuie să ia sfârşit. Toate partidele responsabile faţă de interesul naţional trebuie să stea la masă şi să ajungă la soluţii importante pentru zona economică a ţării. Rectificarea bugetară de ieri (joi, n.r.) practic taie şi bruma de investiţii care a mai rămas, în ideea de a plăti pensii, salarii şi alte aspecte ale domeniului social“, a declarat, într-o conferinţă de presă, preşedintele PDL, Vasile Blaga, invitat la lucrările Biroului Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor democrate care au loc la Zalău.

El a spus că “luna iunie este prima după patru ani în care România este donator net”.

“Prima dată după patru ani, am vărsat bugetului european cu 60 de milioane de euro mai mult decât am tras. Este un lucru extrem de grav pentru economie. Ne vom concentra în săptămânile următoare exact pe aceste teme. Credem că politicienii trebuie să se oprească să sape tranşee, este vremea construcţiei”, a spus Blaga.

Sursa: Mediafax.ro
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten − 2 =