CCR: Trebuie schimbat modul de numire a judecătorilor?

Decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului din 29 iulie a readus în discuţie modalitatea de numire a magistraţilor. În faţa unui verdict nefavorabil, USL a reclamat politizarea CCR şi faptul că judecătorii nu sunt independenţi. Cu toate acestea, nu doar în România magistraţii Curţii Constituţionale sunt desemnaţi cu susţinere politică, acest lucru fiind valabil foarte multe ţări ale Uniunii Europene, scriu jurnaliştii Gandul.info.

Numirea membrilor Curţilor Constituţionale este o decizie politică în majoritatea statelor europene, potrivit informaţiilor disponibile pe site-urile a 11 dintre instituţiile al căror rol este garantarea supremaţiei Constituţiei. Conform unei analize realizate de gândul, în Europa judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi în general de preşedintele statului şi de către Parlament, la fel ca şi în România, sau doar de şeful statului, care trebuie să aibă însă şi un consens din partea parlamentarilor.

“Membrii Curţii Constituţionale este firesc să se bucure de sprijin politic, dar asta nu înseamnă că ei trebuie să se subordoneze preşedintelui sau partidului care i-au numit, ci asumarea unui set de valori. Eroarea care se face în România este de a privi criteriul politic ca preponderent. În ţările europene este vorba despre privirea per ansamblu a celor două criterii, cel politic şi cel profesional”, a declarat pentru Gândul profesorul de drept constituţional Ioan Stanomir.

Vezi aici cum sunt numiti judecatorii in alte tari europene.

Sursa: Gandul.info
Foto:  ccr.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

sixteen + 8 =