Politica europeană a “Capului de plastic” – populismul national şi tehnocraţia europeană

De curând, a fost dat publicităţii de către Reprezentanta Comisiei Europene la Bucureşti, un Eurobarometru ce surprinde o imagine interesantă asupra relaţiei dintre cetăţenii europeni şi instituţiile Uniunii Europene. Ce ne arată de fapt acest eurobarometru? Un fapt foarte uşor de sesizat: încrederea oamenilor în instituţiile Uniunii Europene. În România, încrederea cetăţenilor în instituţiile Uniunii Europene a scăzut în ultimul an cu 14 procente până la 46%.

În acest clasament nici prima poziţionata nu se bucura de un nivel al încrederii ridicat, nu depăşeşte 67% (Suedia). Este confirmat, încrederea cetăţenilor europeni în instituţiile Uniunii Europene cunoaşte, în ultimii ani, un trend descendent. De altfel, acelaşi trend descendent este întărit şi de prezenţa, sau mai bine spus de absentă la urnele de vot a cetăţenilor europeni.

Cifrele sunt de înţeles şi nu reflectă decât realitatea!

Liderii naţionali au îmbrăţişat un discurs populist, lipsit de responsabilitate, favorizat şi de modul în care instituţiile Uniunii Europene au ales să îşi prezinte iniţiativele. De fapt, Uniunea Europeană a renunţat la limbajul politic şi s-a axat mai mult pe un limbaj neutru, tehnic. Cu alte cuvinte, liderii europeni s-au îndepărtat de oameni, de cetăţeni. Costul acestei prăpăstii create poate fi foarte mare.

Pe de altă parte, politicienii naţionali aflaţi la guvernare au avut tendinţa să dea vina pe constructul european sau să-şi asume un succes care nu le aparţine. În privinţa politicilor, liderii naţionali dau vina pe europenizare, pe politicile nepopulare, afirmând că UE a spus să fac aşaUE ne-a impus acest mod de acţiune, etc. sau să îşi asume succesul pentru cele care au fost favorabile statului respectiv, fără a menţiona vreodată Uniunea Europeană. Asta înseamnă, ca pe cealaltă axă, politicile europene pot părea că sunt pentru oameni, dar cu siguranţă nu mai sunt gândite şi implementate împreună cu ei.

 

Vocile Europei

Europa, în special elitele europene nu au o înţelegere comună a cauzelor şi a responsabilităţii pentru criza, fapt ce s-a putut observa în reacţiile cu privire la semnarea compactului fiscal, spre exemplu:

–          Bulgaria a acceptat Tratatul dar a impus unele condiţii;

–          Suedia a anunţat că susţine Tratatul dar impune condiţii;

–          în Ungaria partidul Jobbik a cerut referendum;

–          în Lituania euroscepticii au cerut referendum;

–          Letonia a anunţat că va semna Compactul dar sunt şanse foarte mari să întâmpine dificultăţi în semnarea tratatului;

–          în Estonia, Finlanda şi Luxembourg taberele politice sunt împărţite în privinţa adoptării Tratatului;

–          acelaşi lucru se întâmplă şi în Olanda unde partidul extremist, PVV, şi Socialiştii se opun Compactului;

–          Franţa a semnat Tratatul dar a anunţat că îl va ratifica după alegerile prezidenţiale, însă socialiştii au anunţat că vor renegocia actuala formă a Compactului;

–          Cehia nu a semnat Tratatul din cauza unor probleme în procesul de ratificare;

–           Irlanda a stabilit data organizării referendumului pentru Tratat;

–          Polonia a semnat Tratatul însă a impus unele condiţii;

–          Austria a fost de acord cu Tratatul Fiscal dar nu şi cu controlul UE asupra Greciei;

–          Spania a cerut ca Tratatul să intre rapid în vigoare;

–          în Danemarca, Cipru şi Italia există unanimitate în privinţa Tratatului;

–          Belgia a promis un dialog la nivelul societăţii înaintea adoptării Tratatului;

–          în Germania există unele voci care afirmă că noua politică fiscală impusă prin Tratatul Fiscal este destul de “subţire”;

–          Malta a anunţat că va introduce în Constituţie prevederile Tratatului;

–          Marea Britanie a anunţat că nu va semna Tratatul dar nici nu se va opune ratificării de celelalte state;

–          Grecia este de acord cu Tratatul European, România de asemenea.

Modul în care a fost primit de către cetăţenii europeni acest Tratat Fiscal, percepţia asupra manierei de a gestiona criză economică şi a datoriilor suverane de către UE, sunt elemente care ne confirmă cifrele prezentate de Eurobaromentru. Încrederea oamenilor în reprezentarea lor politica europeană a ajuns la un nivel foarte scăzut şi din păcate continua să coboare. Indicatorul în sine poate nu ne îngrijorează, dar implicaţiile acestuia sunt mari. El explica ascensiunea extremei drepte sau extremei stânga, lipsa de implicare a oamenilor în proiectul comun european şi multe altele. Nu ştiu dacă acest indicator a atins punctul critic declanşator al “cercului vicios”, care poate însemna primul pas către dezintegrarea politică a constructului european. Sper că nu. Şi mai sper şi că nu îl va atinge.

Politica „Capului de plastic”

Am auzit odată, nu mai ştiu exact unde şi în ce context o expresie care mi-a plăcut mult la momentul respectiv: “Cap de plastic”. Ce înţeleg eu din această sintagma: o inteligenţă limitată, empatie pentru oameni şi problemele lor puţină spre deloc, deci insensibilitate, izolare, autosuficienţa şi rigiditate.

Cred că aceasta sintagma se potriveşte excelent actualelor politici europene.

Îndepărtarea de oameni a condus de fapt către actuala criză, care este înainte de toate o criză politică, de legitimitate şi nu în ultimul rând o criză a responsabilităţii. Sau, mai exact,  a lipsei asumării acesteia.

Deşi plasticul este un material greu biodegradabil, estimez că această stare a lucrurilor nu mai poate continua foarte mult. Sper însă într-o revenire către normal înţeleaptă şi echilibrată!

AutorAdrian Marius Dobre, expert afaceri Europene, secretar general Fundatia Europeana “Titulescu”

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Politica europeană a “Capului de plastic” – populismul national şi tehnocraţia europeană

  1. Pingback: Politica europeana a “Capului de plastic” – populismul national si tehnocratia europeana | AMD

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

seventeen + eight =