Forta Civica a participat la Forumul Economic al PPE

eppÎn perioadă 6 – 7 iunie 2013, la Helsinki, s-a desfășurat Forumul Economic al PPE, sub titlul „From Reform to Growth: A Roadmap for Europe” („De la reforma la creștere: o foaie de parcurs pentru Europa”), organizat de Centrul pentru Studii Europene.

La lucrările acestei importante întâlniri a popularilor europeni a participat o delegație restrânsă a partidului FORȚA CIVICĂ, condusă de vicepreședintele FC, Gabriel Biriș. „A fost o experiență foarte interesantă, mai ales din perspectiva viitoarei aderări a partidului nostru la PPE. Conferința a fost excelent organizată, iar vorbitorii au fost de cel mai înalt nivel. Problemele abordate au fost unele concrete, iar dezbaterile s-au încheiat cu conturarea unor soluții posibile, sustenabile de relansare economică.” a spus Gabriel Biriș în legătură cu modul în care a decurs evenimentul.

Temele abordate au inclus chestiuni legate de poziționarea Uniunii Europene în economia globală, cu noii competitori, dar și noile oportunități pe care aceasta le oferă. „Nota generală în care s-au purtat discuțiile a fost aceea de optimism, în condițiile în care țările din UE au făcut deja reforme structurale care își produc efectele. Deficitele au fost ajustate și sunt acum sustenabile. De remarcat este și faptul că multe măsuri, unele nepopulare, au fost luate de partidele populare ale Europei. S-a insistat pe faptul că soluția pentru creștere este legată de fundamentul Uniunii Europene: libera circulație a bunurilor, persoanelor și capitalului. Sunt în curs de finalizare acorduri de comerţ liber cu câteva dintre cele mai dinamice economii – Canada, India, dar și SUA. Vorbitorii au subliniat că nu putem ieși din criză prin măsuri protecționiste. Astfel de măsuri izolează mai degrabă decât să protejeze UE, cu referință directă la recentul scandal al panourilor solare început cu China. Comerțul trebuie să redevină principala prioritate a UE.” a relatat Gabriel Biriș.

Ȋn ceea ce priveşte securitatea energetică, s-a discutat intens cu privire la energiile alternative, dar şi la combustibilii clasici. „Securitatea energetică trebuie obținută prin tehnologii sustenabile pe termen lung, cât mai puțin emițătoare de CO2, de preferință energii regenerabile. Uniunea Europeană va continua să susțină investițiile în energia eoliană și solară, cu toate că au existat unele comentarii cu privire la certificatele verzi. Importante au fost și punctele de vedere privind producția de energie din gaz natural, privită mai favorabil decât cea generată din cărbune, ca și atitudinea referitoare la gazele de șist, mult nuanțată față de cea existentă la ora actuală în România.” a menționat vicepreședintele FC.

Panelul având drept temă șomajul în rândul tinerilor europeni a pus în discuție modelul german, un model de succes, bazat pe reînființarea școlilor profesionale și motivarea companiilor în a angaja ucenici. „S-a discutat mult despre sursele de finanțare, în special pentru tinerii antreprenori și despre crearea unei platforme care să stimuleze investițiile de tip angel și venture. La acest capitol, Europa stă semnificativ mai prost față de țări precum SUA și Israel. Am amintit și noi unele proiecte private de succes în acest domeniu din România.” a precizat Gabriel Biriș.

Vicepreședintele FC și-a exprimat punctul de vedere și în panelul pe tema pașilor următori de întărire a Uniunii Europene, în privința problemei TVA-ului. „Am ridicat problema fraudei TVA, care se datorează, din păcate, și modului în care funcționează la oră actuală această taxă la nivel european. Am spus că soluția este cunoscută, dar Comisia refuză încă să aplice măsuri care să elimine cauzele fraudei și se concentrează pe măsuri care limitează efectele acesteia.”

Sursa: forta-civica.ro
Foto: forta-civica.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

3 − two =