Cum vrea să conducă România Cătălin Predoiu

catalin predoiuCatalin Predoiu si-a lansat proiectul de tara cu care va concura pentru a fi nominalizat drept candidat al PDL la alegerile prezidentiale din 2014. 

Proiectul este construit in jurul a “cinci echilibre esentiale care trebuie realizate pentru ca a debloca si descatusa Romania”, susține Predoiu, si are drep scop o ”Romanie bine condusa spre prosperitate si normalitate”.

Catalin Predoiu, prim-vicepresedintele PDL, s-a inscris oficial vineri, 11 octombrie, in cursa interna a Partidului Democrat Liberal pentru desemnarea candidatului democrat-liberal la alegerile prezidentiale de anul viitor. El concureaza cu Gheorghe Falcasi cu Simona Cretu.

In deschiderea proiectului intitulat ”Forta echilibrului. Pentru o Romanie bine condusa spre prosperitate si normalitate”, Predoiu scrie ca Romania, “in prezent, este o tara cu o guvernare USL incompetenta, abuziva si pe alocuri antinationala. (…) Reputatia ei externa sufera. Prea multi dintre cetatenii ei sunt afectati de saracie si lipsiti de fericire.”

”Suntem de sapte ani in Uniunea Europeana, dar romanii nu culeg pe deplin roadele acestui demers national. Salariile romanilor sunt in linii mari aceleasi, dar costurile vietii au crescut semnificativ, fondurile europene nu sunt atrase si sistemele esentiale ale sanatatii, educatiei si infrastructurii au ramas pe jumatate reformate, ineficiente. Riscam sa ratam culegerea beneficiilor unei optiuni fundamentale: optiunea euroatlantica. Cu o guvernare USL incapabila sa se alinieze standardelor statului de drept (esec MCV, esec Schengen), riscam sa fim impinsi din nou intr-o zona gri la marginea Europei.” sustine politicianul.

Ce anume ar putea transforma Romania intr-o tara prospera si normala?”, continua liderul PDL. Potrivit acestuia, “mai mult ca oricand, avem nevoie sa ne privim cu compasiune, sa facem curatenie si sa unim toate punctele care ne diferentiaza”.

In opinia sa,  exista “cinci echilibre esentiale care trebuie realizate pentru ca a debloca si descatusa Romania “. “Eu, ca Presedinte, ma voi implica in calitate de mediator pentru corectarea dezechilibrelor”, anunta prim-vicepresedintele PDL, care enumera apoi cele 5 “echilibre esentiale” care “vor aduce prosperitatea si normalitatea”:

  • 1. Echilibrul puterilor in stat:

“Eu, ca Presedinte, voi incerca sa fiu un reper moral si institutional. Actiunea mea politica se va baza pe respectul pentru institutii, respectul pentru partidele politice, respectul pentru oameni. Niciuna dintre puteri nu trebuie sa ia competentele alteia, iar ca Presedinte voi veghea la acest lucru: sa avem puterile separate si in echilibru”.

  • 2. Echilibrul dintre stat si individ:

“Statul apartine Natiunii, iar aceasta este compusa din cetateni. Presedintele trebuie sa apere si sa prezerve statul, dar in acelasi timp, trebuie sa fie garantul respectarii indivizilor de catre stat. Legile trebuie sa fie drepte. Obligatiile corecte. (…)

In calitate de Presedinte, voi actiona pentru un stat puternic si flexibil, un stat inteligent, un stat care coopereaza cu cetatenii, nu-i agreseaza si nu-i nedreptateste. In calitate de Presedinte voi actiona pentru ca cetatenii sa sprijine statul, pentru ca le apartine.

Respectul Constitutiei, respectul statului de drept, al separarii puterilor in stat, respectul CEDO, respectul Justitiei independente, sunt piloni principali ai acestei actiuni prezidentiale.”

  • 3. Echilibrele economice:

“Romania a devenit o ‘tara de extractie’ de resurse. ‘Hemoragia’ competentelor trebuie cumva oprita si creat spatiul politico-legislativ pentru reintoarcerea acasa a celor care au reusit in lume si ar vrea sa reuseasca si in tara care i-a nascut si crescut, Romania!

Romania are nevoie acum de toti fiii ei, de cei care o pot ajuta sa-si revina si redevina prospera si demna. (…)

Exemplele de succes din regiune, CEZ sau E-ON, ar putea servi drept model pentru Hidroelectrica sau Transelectrica. De ce sa nu avem si noi companii puternice care investesc si castiga bani pentru tara in exterior?

Avem sute de mii de tineri talentati care pot fi cooptati in companiile romanesti. Standford , Harvard si multe alte scoli de varf mondial au avut sefi de promotie studenti romani. Presedintele trebuie sa incurajeze angrenarea lor in companiile romanesti.

Clasa de mijloc trebuie sa infloresca – ultimii 23 de ani a cauzat dezechilibrul intre bogati si saraci – Romania a devenit tara contrastelor, cu limuzine de lux si masini vechi. Clasa de mijloc a devenit din ce in ce mai slaba. Coloana vertebrala a Romaniei este clasa de mijloc, milioanele de oameni cinstiti care construiesc bunastarea familiilor lor in fiecare zi. Ei trebuie sa fie lasati sa creeze valori si locuri de munca. Cat mai multa libertate economica pentru intreprinzatorii nostri!

Exista in jur de 10.000 de milionari in euro in Romania, ar fi bine sa avem 20.000, 200.000!

Cei mai multi dintre ei sunt oameni care creeaza locuri de munca, oameni care au inteles economia de piata si oameni care vor sa lase ceva in urma lor, aici. Nu toti milionarii sunt infractori. Este nevoie sa apelam la aceasta resursa de leadership si cunoastere din mediul competitiv, sa privim la cei care au reusit in cultura, administratie, mass-media, sport, afaceri si sa construim bazele Romaniei Performante si Prospere impreuna cu elitele autentice”.

  • 4. Echilibrul dintre managementul central si cel local:

“Greul administratiei in Romania este dus de Primari. Asa cum este vazut Presedintele la nivel central de catre cetateni, asa este privit Primarul la nivel local de catre membrii comunitatilor. Primarul trebuie sprijinit eficient si concret de catre Guvern. Legile trebuie revazute, pentru a fi mai clare si mai usor de aplicat.

Viitorul Presedinte trebuie sa aiba un dialog permanent si institutionalizat cu Primarii, asa cum trebuie sa il aiba si cu partidele politice si cu Guvernul. Viitorul Presedinte trebuie sa fie un bun mediator intre Primari, Guvern si partidele politice.”

  • 5. Echilibrele externe, relatia cu aliatii si partenerii strategici:

“Ministerul Afacerilor Externe trebuie reformat pentru a corespunde provocarilor diplomatice ale secolului XXI. Viitorul Presedinte, la randul sau, trebuie sa se implice in diplomatia economica si sa stimuleze expansiunea intereselor noastre economice, asa cum fac si alti sefi de stat si de guvern.

Cunoscuta ‘axa’ Washington – Londra – Bucuresti trebuie sa includa si Berlinul. Pe de alta parte, dimensiunea militaro-strategica trebuie completata cu relatii publice si private care sa includa parteneriate tehnologice cu care Romania trebuie sa intre in secolul inovatiei si tehnologiei. (…)

Recuperarea Istoriei trebuie sa fie in agenda viitorului Presedinte, care trebuie sa o realizeze fara a bulversa alte interese strategice ale Romaniei. Doresc Republica Moldova, alaturi de Romania, in Uniunea Europeana. Doresc sa-i avem parteneri in Europa si pe cei din Ucraina, unde traiesc nu putini romani.”

In continuarea proiectului sau de tara, prim-vicepresedintele PDL scrie ca “dreapta in Romania inseamna astazi PDL si dupa toate semnele, dreapta de maine se va baza in mod esential pe PDL. De aceea, PDL are obligatia morala sa reuseasca in acest demers al opozitiei inteligente si organizate, structurate pe principii si pe echipe bine gandite. Opozitia puternica atarna de un PDL puternic.”

Pentru a relua si concretiza reformele din educatie, sanatate si economie, PDL trebuie sa atinga urmatoarele obiective, potrivit lui Catalin Predoiu: “sa fie partidul din centru dreapta cel mai bine plasat la europarlamentare, sa dea Presedintele Romaniei in 2014 si sa castige alegerile generale din 2016”.

Proiectul integral al lui Catalin Predoiu, AICI.

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Cum vrea să conducă România Cătălin Predoiu

  1. Andre.Su 15/10/2013 at 14:00

    Sacrificatul Predoiu isi prezinta programul. In mod obiectiv, pare sa vrea sa fie bine. Sa fie bine, sa nu fie rau. Esential, insa, este ca palnurile acestea sa fie aplicabile. Iar in eventualitatea in care apare si candidatura lui Boc, Ciprian Stan scrie bine. Dar ar fi indicat sa il pastreze si pe Predoiu aproape.

    http://www.obiectiv.info/prezidentiabilul-pdl-o-gluma-de-sfarsit-de-toamna_22088.html

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

two + 19 =