Replica Administratiei Prezidentiale la atacurile lui Crin Antonescu

bogdan-oprea-presidency-roAdministraţia Prezidenţială a luat notă de “debusolarea de vacanţă” a preşedintelui Senatului şi apreciază ca “tardivă” implicarea acestuia în subiectul participării unor lideri politici din Ungaria la activităţi pe teritoriul României, a declarat purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, conform Mediafax.

“Administraţia Prezidenţială a luat notă de debusolarea de vacanţă a domnului preşedinte al Senatului României, Crin Antonescu”, a spus Bogdan Oprea.

Oprea a mai afirmat că, având în vedere calitatea lui Antonescu de copreşedinte al USL, îi reaminteşte acestuia că, de la preluarea guvernării, şomajul a crescut de la 6,7% la 7,6%; principala îngrijorarea a populaţiei este legată de găsirea unui loc de muncă, prin urmare principalul obiectiv al coaliţiei de guvernare ar trebui să fie crearea de noi locuri de muncă; tot mai multe societăţi comerciale se declară în insolvenţă; investiţiile străine au scăzut în ultimul an cu 37%.

Totodată, purtătorul de cuvânt al şefului statului îi mai aminteşte liderului PNL că un număr important de primari ai USL sunt în situaţie de incompatibilitate; absorbţia fondurilor europene este extrem de slabă, România riscând să piardă mai multe miliarde de euro.

” (…) Iată doar câteva subiecte asupra cărora speram să se oprească în declaraţia de astăzi unul dintre responsabilii principali de guvernare la întoarecea cu forţe proaspete din vacanţă. În ceea ce priveşte implicarea domnului Crin Antonescu în subiectul participării unor lideri politici din Ungaria la activităţi pe teritoriul României, Administraţia Prezidenţială consideră că aceasta este tardivă”, mai declară Bogdan Oprea.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five + twenty =