Polonia ar putea cere despăgubiri Germaniei pentru pierderile uriașe din al Doilea Război Mondial: „Guvernul se pregăteşte de o contraofensivă istorică”

Varșovia examinează să ceară despăguburi Germaniei ca urmare a pierderilor uriașe suferite de Polonia în cel de-al Doilea Război Mondial , a precizat miercuri un oficial, relatează The Associated Press, informează Digi24.

Biroul pentru Cercetare al Parlamentului polonez pregăteşte o analiză cu privire la faptul dacă Varşovia poate să formuleze în mod legal această solicitare care ar urma să fie finalizată la data de 11 august, a precizat miercuri parlamentarul Arkadiusz Mularczyk din cadrul Partidului Lege şi Justiţie (PiS, la putere, conservatori populişti), care a cerut raportul.

Mularczyk face acest anunţ după ce liderul PiS Jaroslaw Kaczynski, considerat cel mai puternic om din Polonia, a declarat că ”Guvernul polonez se pregăteşte de o contraofensivă istorică”.

Vorbim aici despre sume uriaşe şi totodată despre faptul că Germania a refuzat mult timp să-şi asume responsabilitatea faţă de al Doilea Război Mondial”, a afirmat Kaczynski luna trecută la postul de radio Maryja.

Suferințele Poloniei au fost subiectul unei dezbateri publice de mare amploare, înainte ca fostul stat membru al blocului comunist să marcheze marți începutul Insurecției de la Varșovia, în 1944.

În această revoltă, înfrântă, faţă de ocupaţia forţelor naziste germane au fost ucişi peste 200.000 de polonezi, iar Varşovia, capitala ţării, a fost distrusă aproape în întregime.

Ministrul Apărării, Antoni Macierewicz, a declarat, în cursul ceremoniilor care au marcat acest eveniment, că este necesar ca Germania ”să-şi achite datoria teribilă pe care o are faţă de poporul polonez”.

De-a lungul timpului, Germania a plătit miliarde de euro drept compensații față de crimele naziste, cu precădere evreilor care au avut de suferit în timpul și în urma războiului. Berlinul recunoaște că se face repsonsabil de actele secolului trecut și meține vie memoria atrocităților naziste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.