Ponta: Decizia finală privind referendumul aparţine Curţii Constituţionale, iar Guvernul o va respecta

Decizia finală privind referendumul va aparţine Curţii Constituţionale, care va emite imediat după scrutin o decizie de validare sau invalidare, Guvernul angajându-se să respecte această decizie, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

“Ordonanţa de urgenţă nu rămâne nerezolvată, săptămâna viitoare Parlamentul se va reuni pentru a pune în acord toate textele, pentru că în acest moment este vorba de trei legi : Legea iniţiată de domnul Băsescu şi PDL prin care preşedintele nu poate fi demis decât dacă majoritatea absolută a românilor votează în acest sens, este şi al doilea text de lege aflat la Curtea Constituţională în care se vorbeşte de majoritatea celor care votează, dar cu o condiţie de cvorum şi a treia lege, care a fost şi în 2007, cuprinsă şi în ordonanţă, în care se vorbeşte de majoritatea celor care participă. În acelaşi timp însă am spus care este soluţia de a asigura atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru toţi cei implicaţi în procesul din România: pe 29 iulie va fi referendumul, care nu produce niciun efect juridic decât după ce a doua zi, probabil, pe 30 iulie, Curtea Constituţională îl validează şi spune dacă rezultatele sunt valide sau nu”, a spus Ponta.

Sursa:  Mediafax.ro
Foto:   gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 − 4 =