Ponta la Bruxelles: speriat şi nesigur

„Turneul” lui Victor Ponta la Bruxelles a fost un eşec. Trebuia să convingă Uniunea Europeană că acţiunile USL nu au afectat statul de drept. Însă, concluzia generală a fost că nu a reuşit să calmeze furia înalţilor demnitari europeni, scrie Adevarul.ro.

În spatele discursului protocolar al oficialului european, specialiştii în comunicarea nonverbală au descifrat mesaje mult mai dure, dar nespuse. În cazul lui Victor, deşi încerca din toate puterile să transmită siguranţă, mimica, gestica şi tonul trădau nesiguranţă, temere şi nelinişte. Decriptarea s-a făcut în urma vizionării filmului din timpul conferinţei de presă a celor doi, de miercuri, 11 iulie. Autorul decriptării este Keren Rosner, psiholog specialist în psihoterapie cognitiv-comportamentală, informează publicația.

Ca o concluzie generală, specialiştii în psihologia comunicării susţin că atitudinea premierului de-a lungul conferinţei de presă a fost una de încordare, de nervozitate. Imaginea lui Ponta este a unui coleric, furios la culme, îşi strânge mereu buzele, faţa lui este o mască, iar atunci când zâmbeşte doar întinde colţurile gurii. Îşi aranjează hârtiile, microfonul, scoate pixul, apoi îl bagă în buzunar, priveşte în jos, toate aceste acţiuni denotă, susţin specialiştii în comunicare, irascibilitate, nervozitate.

Pe de altă parte, Martin Schulz a arătat că este echilibrat, categoric, ferm. Este sigur pe el şi pare foarte iritat de ceea ce s-a întâmplat. De altfel acest lucru este transmis şi verbal, el accentuând de câteva ori că ar fi preferat o altă abordare în locul acţiunilor intreprinse de Victor Ponta. El a accentuat şi importanţa respectării valorilor europene, dar şi faptul că nu este dispus să accepte dublul standard.

Mai multe informații AICI.
Sursa: Adevarul.ro
Foto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *