Ponta: Ministerul de Externe a transmis Comisiei Europene componenţa delegaţiei României la Consiliul European. CE: Lista nu ajuns la noi, trebuia trimisă Consiliului

Ministerul de Externe a transmis, miercuri, la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include doar pe primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Traian Băsescu. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, scrie cotidianul Gândul în ediția electronică.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Grey, susţine însă că lista cu participanţi ar fi trebuit trimisă Consiliului European. Mai mult, el spune că lista nu a ajuns la Comisie.

“Astăzi, Ministerul de Externe a transmis la Bruxelles, la Comisia Europeană, componenţa delegaţiei României şi mandatul delegaţiei. Am primit tot astăzi agenda finală a reuniunii de pe 28-29 iunie şi pot să confirm că punctele aflate pe ordinea de zi a Consiliului European sunt reprezentate de situaţia economică şi socială din acest moment în Europa şi Mecanismul Financiar Multianual 2014-2020, adică exact subiectul pe care l-am dezbătut la Bucureşti împreună cu preşedintele Barroso şi alţi nouă prim-miniştri”, a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti dacă delegaţia României anunţată la CE îl include şi pe preşedintele Traian Băsescu, Ponta a răspuns: “Componenţa este primul-ministru, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene”.

El a precizat totodată că vrea să aibă o nouă discuţie cu şeful statului pe această temă.

Nu cred că este o listă care trebuie trimisă nouă, ci Consiliului European, pentru că preşedintele Herman Van Rompuy este cel care se ocupă de organizarea summit-ului de săptămâna viitoare. Ar fi normal să fie trimisă Consiliului European, nu Comisiei Europene. Eu nu am informaţii despre faptul că o asemenea listă a fost primită la birourile noastre“, a spus Mark Gray, purtător de cuvânt al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, potrivit Mediafax.

Sursa: Gandul.info
Foto:  gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

One Response to Ponta: Ministerul de Externe a transmis Comisiei Europene componenţa delegaţiei României la Consiliul European. CE: Lista nu ajuns la noi, trebuia trimisă Consiliului

  1. Pingback: Ponta merge la Consiliul European: Comisia Europeană a confirmat lista delegaţiei României | caleaeuropeana.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *