Ponta: Scopul strategic al crizei politice de anul trecut a fost atins indiferent de greşeli tactice

victor pontaScopul strategic al crizei politice de anul trecut a fost atins “indiferent de greşeli tactice”, deoarece instituţiile şi societatea nu se mai raportează la o singură persoană, iar bolile tranziţiei de la o societate totalitară la una democratică nu se vor mai manifesta, consideră premierul Ponta, potrivit Gandul.info.

Prezent la lansarea unei cărţi intitulate “Statul sunt eu”, care relatează suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, premierul a susţinut că, într-o democraţie, schimbarea unui preşedinte sau a unui prim-ministru sunt lucruri “absolut normale” şi nu reprezintă un eveniment extraordinar, ca şi existenţa dezacordului între putere şi opoziţie, adăugând că îşi doreşte în acelaşi timp să existe cât mai puţine situaţii de arbitraj.

” (…)  Eu cred că, după 2012, toate bolile tranziţiei de la o societate totalitară la o societate democratică şi-au epuizat formele de manifestare şi, după 2012, nu vom avea în perioada previzibilă de timp o altă situaţie în care statul să se personalizeze într-un preşedinte, într-un prim-ministru, într-o persoană politică”, a spus Ponta.

Sursa: Gandul.info
F
oto: gov.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × two =