Posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro revine în atenţie. Oficial german: Plecarea statului elen din uniunea monetară “a încetat de mult să mai înspăimânte”

Posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro revine în actualitate la începutul misiunii FMI, CE şi BCE, dacă ratarea ţintelor fiscale asumate de statul elen va conduce la blocarea finanţării externe şi la faliment, scrie Mediafax.

O misiune din partea Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene va sosi marţi la Atena pentru a determina cât de mult a deviat Grecia de la ţintele fiscale din acordul de bailout.

Misiunea de evaluare, amânată din iunie pe fondul instabilităţii politice generate de alegerile parlamentare, va avea loc într-o atmosferă tensionată, caracterizată prin neîncrederea că Grecia îşi va respecta angajamentele şi reticenţa guvernelor din zona euro de a suplimenta împrumuturile către ţară, transmite Bloomberg.

“Dacă Grecia nu va îndeplini acele condiţii, nu se mai pot face plăţi”, a declarat duminică, pentru postul de radio ARD, vicecancelarul german Philipp Roesler, totodată ministru al Economiei, arătându-se “foarte sceptic” că Grecia ar mai putea evita falimentul.

Oficialul german a adăugat că plecarea statului elen din uniunea monetară “a încetat de mult să mai înspăimânte”.

Potrivit ediţiei de luni a Der Spiegel, FMI ar putea opri finanţarea către Grecia dacă se va dovedi că statul nu îşi  respectă angajamentele din acord, situaţie în care guvernul de la Atena ar intra în faliment în septembrie.

Grecia cere suplimentarea împrumuturilor şi amânarea ţintelor fiscale din acord, pentru a putea atinge obiectivul pe termen lung convenit cu creditorii externi, de a reduce datoria de stat la sub 120% din PIB până în 2020.

Ministrul elen al Finanţelor, Yannis Sournaras, a stabilit măsuri de reducere a cheltuielilor publice cu încă 8 miliarde euro, dincolo de “tăierile” implementate în ultimii trei ani, însă creditorii internaţionali cer scăderea costurilor cu 11,5 miliarde euro. Guvernul elen vrea să evite măsuri de austeritate care ar creşte presiunile economice în cel de-al cincilea an consecutiv de recesiune.

Grecia este “în urmă” şi în privinţa ţintelor privind privatizările: statul a obţinut până în prezent numai 1,8 miliarde euro din cele 50 miliarde euro pe care s-a angajat să le atragă până în 2020, jumătate din vânzarea participaţiilor statului la diverse companii, restul din înstrăinarea de proprietăţi imobiliare.

Guvernul va genera în acest an aproximativ 300 milioane euro din privatizări, cu mult sub ţinta de 3 miliarde euro asumată faţă de creditorii internaţionali, potrivit fondului de administrare a activelor statului.

Grecia trebuie să plătească în august 3,1 miliarde euro către Banca Cetnrală Europeană (BCE) în contul unor obligaţiuni care vor ajunge la scadenţă. Oficialii din zona euro au afirmat că scadenţa nu va ridica noi probleme, fără a preciza însă cum se vor asigura că datoria va fi achitată la timp.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  parakalo.wordpress.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *