Poziția Comisiei Europene este doar începutul: Posibile scenarii pentru România – în nucleul dur european sau la periferia lui

de Robert Lupițu

Abordarea pe care Comisia Europeană și-a asumat-o în raport cu România, o țară care se pregătește deopotrivă de o președinție dificilă la Consiliul UE și de găzduirea primului summit al liderilor europeni chiar de Ziua Europei (9 mai 2019), a fost interpretată în mai multe feluri. Nepotrivită, imixtiune, un avertisment sau o poziție necesară. Un lucru este cert: la numai câteva luni după ce președintele Comisiei Europene uzita numele României de cele mai multe ori în discursul său privind Starea Uniunii, îndeosebi în susținerea aderării noastre la Schengen și pentru găzduirea summitului din 2019 post-Brexit, executivul UE mută bătălia noastră internă pe tematica justiției pe agenda europeană și o face în ajunul învestiturii unui nou guvern.

Situația merită analizată pe câteva coordonate/ scenarii distincte și fixată în timp: apelul cuplului Juncker-Timmermans, un duet care asigură reprezentarea celor două mari familii politice (PPE și PES), este lansat înaintea votului de învestitură al celui de-al treilea guvern PSD-ALDE din ultimele 12 luni cu care Comisia Europeană va începe să lucreze, inclusiv în pregătirea președinției la Consiliu. Mesajul este cu atât mai ascuțit cu cât viitorul prim-ministru are o experiență de 9 ani de lucru în Parlamentul European, inclusiv ca lider al delegației PSD în legislativul european. Cu alte cuvinte, este posibil ca în această discuție privind îngrijorarea Comisiei Europene și apelul către Parlament să fi fost ignorat un alt destinatar la fel de important: prim-ministrul desemnat, care face parte din aceeași familie politică ca Frans Timmermans și cu care va avea întrevederi în formatul liderilor socialiștilor europeni. Scrisoarea celor mai importanți oameni din Comisia Europeană deschide, totodată, cadrul pentru dezbaterea de pe 7 februarie 2018 din plenul Parlamentului European privind situația justiției și a democrației din România, a doua în decurs de un an de zile.

Un alt element pe care îl decodific ca aducând greutate gestului Comisiei Europene este dubla semnătură din subsolul scrisorii: a președintelui Comisiei Europene și a prim-vicepreședintelui aceleiași instituții, cel din urmă fiind și titularul portofoliului privind statul de drept și drepturile fundamentale în cadrul executivului UE. 

Poziția Comisiei Europene este, însă, doar începutul. Ea deschide calea spre noi scenarii de care România va trebui să țină cont pentru că ele au potențial de interconectare și pentru că fiecare scenariu pe care îl descriu în rândurile ce urmează atinge câte un dosar important pentru București, interese strategice naționale la nivel european, asocieri nefericite, dar și agenda executivului UE, care își va urma cursul, indiferent de direcția pe care scena decizională românească consideră că este necesar să o urmeze.

Scenariul România în nucleul dur al UE? Da, iată condițiile: Schengen, Euro și o președinție cu un summit de Ziua Europei de succes

Un scenariu care nu se schimbă, cel puțin declarativ, este consensul politic privind dorința României de a face din parte nucleul dur al Uniunii Europene, mai ales după ambiția prezidențială folosită zilele trecute și intitulată ”România – pilonul estic al UE”. În urma discursului flamboiant al președintelui francez la Davos și îndemnul de a nu-i ”aștepta pe toți de la masă până se decid să meargă înainte”, decizia României privind calea de urmat este iminentă. Indubitabil, ea există la nivel declarativ și chiar la nivelul câtorva inițiative grele: înființarea procurorului european și lansarea cooperării structurate permanente în materie de apărare. Însă România nu va putea să închidă ușa fiind convinsă că se află în încăperea nucleului dur sau în primul vagon (prima viteză) până când nu va fi parcurs două scenarii: aderarea la zona euro și, anterior, la Spațiul Schengen.

Aceste două dosare – zona euro și spațiul Schengen – au nevoie de o clarificare cât mai rapidă. În privința zonei euro, dincolo de obligația asumată prin tratat, este un calcul politic simplu. Țările partenere mai puternice sunt dispuse să accelereze această integrare cu cei care doresc să procedeze în consecință. Opțiunea României este pentru, dar ea trebuie concretizată ca demers incipient. Firește, calculul politic nu este suficient, el necesitând calculul economic, însă tergiversarea prin argumente tehnice ar trebui substituită de măsuri corective ale impedimentelor. Obiectivul aderării la spațiul de liberă circulație a primit o fereastră de oportunitate atât după semnalul de susținere al lui Jean-Claude Juncker, cât și după anunțarea sudării unui tandem româno-bulgar, în contextul președințiilor la Consiliul UE, pentru a promova agenda comună. Pe de altă parte, legătura politică făcută de anumite state membre între criteriile aderării la Spațiul Schengen și recomandările MCV este acum amplificată de semnalul dat de către Comisia Europeană pe legile justiției. 

Dorința de a face parte din nucleul dur care decide viitorul Europei beneficiază de o altă oportunitate intitulată președinția Consiliului UE și summitul de la Sibiu de Ziua Europei, reuniune post-Brexit și ante-alegeri europene și care are pe ordinea zi pregătirea agendei strategice a UE pentru 2019-2014. Cu alte cuvinte, adoptarea orientărilor generale pentru o perioadă politică ce echivalează un întreg mandat legislativ și executiv european. Însă, României îi va dificil să ofere substanță discursului politic și să întărească adeziunea sa la nucleul dur dacă va păși în prima sa președinție rotativă și va găzdui summitul european din 9 mai cu următoarele scenarii juxtapuse: indecisă privind aderarea la moneda euro, cu dificultăți în a dialoga cu Comisia Europeană și în a obține sprijinul guvernelor europene pentru Schengen și având pe masa europeană problematica justiției. Practic, prin bifarea acestor scenarii România s-ar putea situa într-un scenariu mai mare, unul periferic față de nucleul decizional european.

MCV la rever? Un scenariu cu care ne-am obișnuit. O inițiativă a Comisiei Europene privind statul de drept? Un scenariu necunoscut

Alteori aș fi completat înșiruirea anterioară de dosare și ”cu MCV la rever”, însă direcția spre care ne îndreaptă semnalele politice ne arată că vom intra în președinția rotativă monitorizați sub mecanismul pe care l-am moștenit la aderare și care atrage de la sine mai multe scenarii subsecvente. Preocuparea României nu ar trebui să fie finalizarea MCV în sens de ridicare a mecanismului, ci în sens de îndeplinire a recomandărilor.

Peste această monitorizare merită să suprapunem faptul că anul 2018 va fi ultimul în care actuala Comisie Europeană va mai iniția legislație, iar o mare ambiție a executivului de la Bruxelles este foaia de parcurs – o Uniune mai unită, mai puternică și mai democratică – lansată de Jean-Claude Juncker la utimul discurs privind Starea Uniunii și în care se stipulează angajamentul Comisiei pentru a propune o inițiativă privind asigurarea respectării statului de drept” (pe care am analizat-o pe larg aici).

Încă este neclar ce va conține această inițiativă pe care Comisia Europeană și-a propus să o lanseze în ultima parte a anului 2018, cu puțin timp îniante ca România să preia președinția Consiliului UE, însă ea va fi modelată pe diferite modele patentate. Unul dintre acestea MCV, iar un altul este mecanismul de dialog structurat privind statul de drept, inițiat în cazul Poloniei și care a decurs până la procedura de activare a articolului 7 din Tratatul UE, deschizând precedentul pentru supranumita ”opțiune nucleară”.

Scenariul ”cuplajul nefericit și indezirabil cu Polonia”

Un alt scenariu periferic ar fi, fără discuție, o evoluție a României și a abordării Comisiei Europene față de București similare cu cele ale Varșoviei și în raport cu aceasta. Inclusiv eludarea acestei posibilități este un risc, unul pe care polonezii și l-au asumat și au făcut-o în mod eronat. Cu alte cuvinte, un cuplaj cu Polonia în sensul deschiderii căii spre o activare a articolului 7 privind încălcarea valorilor fundamentale ale UE este o chestiune absolut indezirabilă. 

Pentru rigoarea argumentației, este necesar să fim conștienți că România nu reprezintă un risc iminent de încălcare a valorilor fundamentale și de activare a articolului 7 din tratat, iar această procedură nu este lansată ad-hoc, ci ea ca vine ca urmare a unor semnale, dublate de dialog politic constant. În cazul Poloniei s-au consemnat doi ani de semnale politice, lansare și derulare a mecanismului de dialog structurat privind statul de drept până la activarea articolului cu pricina, care nu presupune automat sancționarea cu pierderea dreptului de vot. Acea sancțiune apare în ultimă instanță și este dependentă de un cumul de factori și de o pondere de voturi care o face aproape imposibilă pentru a fi pusă în practică. Dar numai simpla activare a acestui articol este o pată rușinoasă peste istoria oricărei națiuni, mai ales a celor care au luptat să scape de un sistem politic în care domnia legii și respectul față de drepturile fundamentale nu existau.

Scenariul nevralgic: fondurile europene și statul de drept

Apelul Comisiei Europene către Parlamentul României a fost dublat, în aceeași zi, de aducerea, în spațiul public și politic european, a discuției privind condiționarea alocării fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept. Un subiect sponsorizat de mai multe state, dintre cele contributoare net și care vor fi dezavantajate de ”gaura” lăsată de ieșirea Marii Britanii din UE pentru viitorul buget multianual. Asumarea de către Comisia Europeană a introducerii unei definiții privind statul de drept în dezbaterile pentru viitorul Cadru Financiar Multianul și producerea unei corelări între acordarea fondurilor europene și obligativitatea ca țările membre să aibă ”sisteme judiciare funcţionale şi independente”, reprezintă un semnal care vulnerabilizează poziția mai multor țări, îndeosebi România și Polonia, în negocieri.

Pe de altă parte, este greu de imaginat că un asemenea principiu va trece de negocierile dintre țările membre și că statele beneficiare net vor accepta această condiționalitate, însă prezența acestui element la tratative va afecta poziția României, atât ca stat care va asigura moderarea dezbaterilor privind CFM 2021-2027 din postura de președinte al Consiliului, cât și ca al doilea cel mai mare beneficiat net de fonduri europene și care are o balanță financiară pozitivă în materie de fonduri europene de aproape 30 de miliarde de euro din 2007 încoace.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *