PPE isi desemneaza candidatul pentru presedintia Comisiei Europene. Traian Băsescu, Angela Merkel, dar și lideri ucraineni vor susține discursuri

epp-candidatesFormatiunile politice membre ale Partidului Popular European vor vota pentru desemnarea candidatului PPE pentru functia de presedinte al Comisiei Europene, intr-un Congres care se va desfasura la Dublin, joi si vineri, unde a fost invitat si presedintele roman Traian Basescu. 

Trei pretendenti s-au inscris in cursa interna pentru desemnarea candidatului Partidului Popular European la sefia Comisiei Europene. Miercuri s-a inchis perioada de depunere a candidaturilor interne, informează HotNews.ro.

Cele trei candidaturi interne urmeaza sa fie supuse validarii joi si vineri:

  • Jean-Claude Juncker este fost lider al eurogrupului si fost prim-ministru al Luxemburgului. El este sustinut de partidul sau CSV (Partidul Popular Crestin Social din Luxembourg) si are sprijinul Uniunii Crestin Democrate, partidul cancelarului german Angela Merkel.
  • Francezul Michel Barnier este actualul comisar european pentru Piata Interna si vicepresedinte al PPE in exercitiu. El este sustinut de partidul sau, UMP (Uniunea pentru o Miscare Populara, din Franta), partidul din care provine fostul presedinte conservator al Frantei Nicolas Sarkozy. In plus, candidatura lui Barnier este sprijinita si de Alianta Civica Maghiara (Fidesz), partidul de centru-dreapta al premierului Ungariei, Viktor Orban, precum si de NSi din Slovenia.
  • Valdis Dombrovskis este premierul Letoniei. El s-a inscris in cursa intrena din PPE pentru candidatura la sefia executivului european, sustinut de partidul lui din Letonia, Unitatea, cu sprijinul partidelor TS-LKD si IRL, din Lituania, respectiv Estonia.

828 de delegati cu drept de vot, ai partidelor membre PPE, sunt asteptati la scrutinul intern programat pentru vineri.

Trei partide din Romania vor fi reprezentate cu drept de vot la Congresul de la Dublin: PDL (30 de delegati), UDMR (10 delegati) si PNTCD (4 delegati). 

Spre comparatie, cele mai multe voturi, 79, va avea Uniunea Crestin Democrata (CDU) a cancelarului german Angela Merkel. Alti 22 de delegati va avea Uniunea Crestin Sociala (CSU), partenerul bavarez al CDU.

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, este invitat sa sustina un discurs vineri, potrivit unui comunicat al PPE. In aceeasi zi, vor lua cuvantul si cancelarul german Angela Merkel, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, liderul PPE, Joseph Daul, premierul Irlandei, Enda Kenny, gazda congresului.

In prima zi a congresului, joi, vor vorbi liderii ucraineni Iulia Timosenko, Vitali Kliciko si Arseni Iateniuk.

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *