Predoiu: Contrar retoricii lui Ponta, economia a încetinit

predoiuPrim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu susține că economia a încetinit și că acest semnal trebuie discutat la consultările cu privire la Codul Fiscal, ce vor avea loc pe 20 august.

Declarația de presă a politicianului, remisă caleaeuropeana.ro:

Economia a dat primele semnale de slabiciune in trimestrul II, in conditiile in care Guvernul a luat măsuri de relaxare fiscală anul trecut, prin reducerea cotei CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, precum și anul acesta, prin instituirea unei cote reduse de TVA la produsele alimentare de bază.

Cresterea PIB brută anuală în trimestrul II 2015 față de trimestrul II 2014 a fost de numai 3,2% (3,7% ajustată sezonier) comparativ cu 4,3% (3,8% ajustată sezonier), cat a fost in trimestrul I 2015 raportat la trimestrul I 2014.

În aceste condiții, Guvernul a supraestimat cresterea PIB din 2015 ca fiind de 3,3%, actualul trend ducandu-ne evident catre o creștere mai mică de 3%. Încetinirea creșterii economice se vede și din creșterea sub prognoze a anumitor ramuri, care au crescut in trimestrul II astfel: industria a crescut doar cu 1,5%, iar construcțiile doar cu 8,6% comparativ cu cresterile de start din trimestrul I care au fost mult mai mari, respectiv 3,3% pentru productia industriala si 13% pentru constructii. Nu știm încă, înainte de a vedea si rezultatele trimestrului III, dacă putem vorbi de un trend, dar este în mod cert un semnal de alarmă pe care guvernul îl ignoră, cel puțin în pozițiile publice, trâmbițând în mod iresponsabil și populist un eșec ca fiind un succes. De fapt rezultatele în scădere ale economiei credem că se resimt de fiecare cetățean, care simte pe pielea lui cât de bine merge economia.

Un prim motiv de îngrijorare față de încetinirea creșterii economice vine din lipsa investitiilor publice, chiar și in condițiile în care supraacciza pe combustibil, instituită de guvern, nu a fost directionată catre investiții în autostrăzi, asa cum s-a clamat în mod populist la momentul instituirii ei. Alte doua motive ingrijorare sunt performantele sub asteptari ale industriei (2,4%, față de 4,4% prognozat), a construcțiilor și a exporturilor. Dacă la acestea adăugăm si agricultura, prognozată a contribui cu 2,9% din PIB, dar grav afectată de seceta din acest an, cu efecte distructive asupra productiei vegetale, care va duce la o scădere a productiei totale din agricultură (sector vegetal+animal) cu peste 20% in anul 2015, vedem că situația este ingijorătoare.

Nu vreau, desigur, să aruncăm vina pe guvern pentru secetă, ci doar să arătam tuturor că nu poți umfla așteptările economice fără să iei în calcul ajustările sezoniere, agricultura fiind prin definitie sezonieră, deci dependentă de vreme. E adevarat că guvernul ar fi putut finanța un program de irigare a terenurilor agricole, dar probabil că a preferat să se bazeze pe bunul Dumnezeu.

Reducerile de fiscalitate ce se negociază astăzi între partidele parlamentare trebuie bazate pe estimări realiste, altfel aruncăm economia în haos.

După ajustarea sezonieră, cresterea economică anunțată acum pentru trimestrul II 2015 comparativ cu trimestrul I 2015 este de doar 0,1%, desi o economie emergentă ca România are un potențial mult mai mare. De altfel acest lucru rezultă și din datele publicate ieri de Eurostat, România situându-se nu doar sub media europeană de 0,4%, ci și sub Bulgaria (0,4%), Ungaria (0,5%), Lituania (0,6%), Letonia (1,2%), Estonia (0,8%), Cehia (0,9%), Slovacia 0,8%) sau Polonia (0,9%). Ba chiar și sub Grecia (0,8%).

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *