12 premieri din UE vin cu un plan de stimulare a creşterii economice

Doisprezece şefi de guverne din Uniunea Europeană, printre care Marea Britanie, Italia, Spania şi Polonia, au trimis oficialilor europeni o scrisoare comună în care sunt conturate principii ale unui plan de creştere economică regională, potrivit „Wall Street Journal”, informații preluate de Adevarul.ro.

Propunerile vizează reformarea legislaţiei, însă nu includ angajamente financiare. Programul propus de cei 12 premieri implică, printre altele, consolidarea pieţei unice a Uniunii Europene prin diminuarea reglementărilor. De asemenea, premierii consideră că UE ar trebuie să se ţină de promisiunea privind ajungerea la o piaţă comună eficientă pentru energie până în 2014.

Documentul a fost semnat de premierii din Marea Britanie, Olanda, Italia, Estonia, Letonia, Finlanda, Irlanda, Cehia, Slovacia, Spania, Suedia şi Polonia. Semnatarii planului au afirmat că Europa se confruntă cu o criză de creştere economică şi, în timp ce eforturile pentru a pune finanţele naţionale pe o traiectorie sustenabilă sunt esenţiale, este nevoie de măsuri pentru modernizarea economiilor UE. „Cu măsuri îndrăzneţe şi voinţă politică, putem redobândi dinamismul Europei şi să ne putem repune economiile pe calea recuperării economice”, se arată în scrisoare, potrivit Adevarul.ro.

Sursa articol: Adevarul.ro
Sursa foto: oxfordeconomics.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three + 20 =