Premierul ucrainean confirmă: Rusia a cerut Ucrainei să suspende acordul de asociere cu UE

Mikola Azarov wikipediaRusia se află la originea deciziei Ucrainei de a suspenda pregătirea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, a confirmat marţi premierul ucrainean Mikola Azarov, relatează AFP, potrivit Gandul.info.

Rusia a propus amânarea semnării şi începerea de negocieri”, a declarat Azarov, în contextul în care UE a acuzat Moscova de faptul că a exercitat presiuni asupra Kievului cu scopul de a împedica acest acord.

Premierul a afirmat, însă, că nu s-a convenit nimic cu Masocova referitor la compensaţii în schimbul acordului cu UE.

“Bineînţeles că nu”, a răspuns el într-o întâlnire cu jurnalişti străini.

El a spus că nu există un “acord precis” cu privire la revizuirea preţului gazelor ruse pentru Ucraina.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană nu a oferit Ucrainei susţinerea necesară în situaţia economică dificilă în care se află ţara, a adăugat Azarov.

“Nu am primit susţinerea necesară a Uniunii Europene în momentul în care era importantă”, a subliniat şeful Guvernului ucrainean.

“UE nu a oferit niciun ajutor, în afară de declaraţii”, a insistat el.

Sursa: Gandul.info
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *