Premierul Ungariei: Nu negociem cu FMI; ar fi ca şi cum am negocia cu propria noastră bancă

Ungaria nu vrea să-şi discute politicile economice cu FMI pentru a obţine o linie de credit, la care are dreptul, întrucât din postura de acţionar al instituţiei internaţionale ar fi ca şi cum ar negocia cu propria bancă, a declarat, vineri, premierul ungar Viktor Orban, potrivit Portfolio, citat de Mediafax si Gandul.info.

Orban a acordat un interviu postului public de radio cu scurt timp înainte ca delegaţiile FMI şi Comisiei Europene, aflate în Ungaria pentru discurţii pregătitoare în privinţa unui nou acord, să părăsească ţara chiar dacă aveau programată o întâlnire în această după-amiază cu oficiali de la Budapesta.

FMI este ca o bancă, o organizaţie financiară, iar noi suntem membri ai acestei bănci, de la care putem cere împrumut sau o măsură de siguranţă când avem nevoie. În fapt ar fi ca şi cum am negocia cu propria noastră bancă“, a spus el.

Şeful misiunii FMI şi o delegaţie a Comisiei Europene au plecat subit din Ungaria din cauza intenţiei guvernului de a uni banca naţională cu autoritatea pentru pieţe financiare. Reprezentanţii Fondului şi Comisiei şi-au reprogramat rezervările pentru avion şi au plecat vineri dimineaţa.

Mai multe informatii puteti afla aici.

Sursa articol: Gandul.info

Sursa foto: en.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 16 =