Președintele Comisiei Europene a trimis o foaie de parcurs privind viitorul UE țărilor care vor deține președințiile Consiliului până în 2019, inclusiv României

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat în timpul discursului său privind Starea Uniunii faptul că a transmis o foaie de parcurs privind viitorul Uniunii Europene către președinții Parlamentului European și Consiliului European, dar și țărilor care vor deține președinția rotativă a Consiliului UE până în martie 2019.

Un element important în această foaie de parcurs este reprezentat de viitorul cadru bugetar al Uniunii Europene, a remarcat Juncker.

”Viziunea unei Europe mai unite, mai puternice și mai democratice pe care o prezint astăzi combină elemente din toate scenariile pe care le-am stabilit în martie. Dar viitorul nostru nu poate rămâne un scenariu, o schiță, o idee printre altele. Trebuie să pregătim astăzi Uniunea de mâine. În această dimineață, am trimis o foaie de parcurs președintelui Tajani, președintelui Tusk, precum și titularilor președințiilor rotative ale Consiliului, în perioada cuprinsă între acum și martie 2019, subliniind de unde ar trebui să mergem de aici”, a detaliat președintele Comisiei Europene.

Actuala președinție rotativă a Consiliului este asigurat de Estonia (iulie-decembrie 2017), urmată fiind de Bulgaria (ianuarie-iunie 2018), Austria (iulie-decembrie 2018) și România (ianuarie-iunie 2019).

”Un element important va fi reprezentat de planurile pe care Comisia le va prezenta în mai 2018 privind modul în care viitorul buget al UE se poate alinia ambiției noastre și ne asigurăm că vom putea face față tot ceea ce promitem”, a explicat Juncker.

Foaia de parcurs propusă de președintele Comisiei Europene debutează cu discursul privind Starea Uniunii Europene și ar urma să se încheie cu summitul extraordinar al Consiliului European de pe 30 martie 2019, la Sibiu, la o zi distanță după ce Marea Britanie ar urma să părăsească Uniunea Europeană.

România va deține în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, pentru prima oară, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, o președinție care va fi marcată de ieșirea de jure a Marii Britanii din UE, conform prevederilor cuprinse la articolul 50 din Tratatul UE, dar și noile alegeri europene ce vor determina configurația noului legislativ european și a noii Comisii Europene pe perioada mandatului 2019-2024.

Urmăriți și VIDEO&TEXT | SOTEU 2017: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și-a prezentat viziunea privind viitorul Europei

În condițiile în care președintele Comisiei Europene a anunțat inițierea unui dialog politic pentru stabilirea viitorului cadru financiar al Uniunii Europene, este așteptat ca agenda președinției române la Consiliul UE să fie influențată de acest domeniu important pentru dezvoltarea economică și socială a țărilor UE.

Viitoarea programare financiară europeană se va diferenția considerabil de actuala situație la nivelul UE, mai ales după ce prin viitoarea ieșire din UE a Marii Britanii, Londra nu va mai contribui la bugetul UE, iar contribuțiile UE-27 vor trebui modificate pentru a susține viitorul cadru bugetar european.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *