Connect with us

ROMÂNIA

Francois Hollande îndeamnă România să vorbească la Bruxelles despre aderarea la Schengen: Trebuie să discutăm despre ce contribuție pot aduce aeroporturile din România la securitatea spațiului Schengen

Published

on

Președintele Franței, Francois Hollande, a sosit în România pentru vizita bilaterală pe care o efectuează marți, 13 septembrie, fiind deja primit cu onorurile oficiale la Palatul Cotroceni de către omologul său român, Klaus Iohannis. Hollande a depus deja o coroană de flori la Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol.

iohannis hollandeCei doi șefi de stat vor avea avea atât convorbiri tete-a-tete, cât și convorbiri oficiale, alături de delegațiilor oficiale, urmând ca la ora 10.30 să susțină o declarație comună de presă. Declarațiile vor fi transmise în format LIVE TEXT pe CaleaEuropeana.ro.

LIVE TEXT

Klaus Iohannis:

– Este o deosebită plăcere să vă avem la București

-Vizita de stat este o puternică afirmare a importanței pe care o acordăm Parteneriatul Strategic

– Avem un Parteneriat Strategic aprofundat și intensificat

-Este o relație care are o prioritate pentru țara noastră. Am confirmat asta în cei 136 de ani de relații diplomatice

-Mă bucur că vizita are loc în anul în care aniversăm 25 de ani de la semnarea Tratatului de înțelegere amicală între România și Franța

-Vizita de azi confirmă o relație solidă.

-Avem un parteneriat excepțional caracterizat de un grad înalt de cooperare

-Împărtășim aceeași viziune despre dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic

-Am examinat realizarea primelor obiective ale Foii de parcurs a Parteneriatului Strategic, foaie actualizată în acest an la Paris

-Am fost de acord să intensificăm acordul, care până acum a fost axat pe o corelare de politică externă, prin reuniuni între miniștrii de Externe.

-Am decis să extindem acest nivel de colaborare și la nivelul miniștrilor Apărării, în condițiile în care România și Franța au abordări comune.

-Am discutat despre nevoia de a susține numeroase aspecte ale cooperării sectoriale, unde am menționat importanța dimensiunii economice

-Mă bucur că domnul președinte va vizita azi și uzina Airbus Helicopters de la Ghimbav, un proiect care va avea un succes asemenea proiectului de tradiție Dacia-Renault.

– Am convenit să adâncim cooperarea în domenii de excelență: inovarea și cercetarea și științifică.

-Mă bucur că avem posibilitatea de a vizita împreună Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele

-Cred în transformarea relațiilor româno-franceze într-o poveste de succes.

-Am discutat despre pregătirea proiectului comun, în care vom celebra centenarului României Mari (1918-2018)

-La finele săptămânii vom participa împreună la summitul de la Bratislava, în cadrul căruia vom discuta despre viitorul UE

-România va participa acolo substanțial și activ la procesul demarat la nivelul UE pentru soluții pragmatice care să recâștige încrederea cetățenilor europeni. 

-Rezultatul summitului de la Bratislava trebuie să fie o Uniune mai inclusivă, mai flexibilă în proceduri, mai aproape de cetățeni.

-Trebuie să prevenim fragmentarea și deci, trebuie să ne concentrăm pe acțiuni care ne unesc.

-Trebuie să comunicăm mai mult, mai bine și mai inteligent despre Uniunea Europeană.

-Prioritățile noastre strategice trebuie să fie securitatea internă și externă a UE, creșterea economică și a locurilor de muncă, bugetul UE și piața internă.

-Am avut discuții și pe dosare sensibile: am abordat împreună, foarte constructiv, tematica aderării României la spațiul Schengen și credem că putem să găsim împreună soluții pentru directiva detașării lucrătorilor.

-Am avut oportunitatea să discutăm despre Vecinătatea Estică, Orientul Mijlociu și Nordul Africii, acolo unde Franța se implică activ.

-Domnule președinte, vă mulțumesc pentru vizita pe care o efectuați în România și pentru că se conturează o cooperare mai bună în interesul României, al Franței și al Uniunii Europene

Francois Hollande:

– Este prima vizită de stat a unui președinte al Franței în România din 1997, de la Jacques Chirac încoace.

-Răspunsul meu la invitația de a veni aici este răspunsul la relația care s-a legat între țările noastre.

-Această vizită de stat nu trebuie doar să respecte și să implementeze Parteneriatul nostru Strategic, ci să-l aprofundeze.

-Împreună ne vom deplasa la instalația laserului ELI-NP, acolo unde cercetătorii de nivel înalt au putut să-și pună în comun cunoștințele pentru găsirea luminii extreme.

-Trebuia ca românii și franceză să-și unească eforturile pentru a reuși să găsească lumina extremă.

-Al doilea exemplu despre ce înseamnă acest Parteneriat Strategic este ceea ce vom face la Brașov pentru uzina de elicoptere.

– Franța și România au dorința de a cooperare în ceea ce înseamnă apărarea.

-Miniștrii de Externe se întâlnesc în mod regulat, iar acum și cei ai Apărării se vor întâlni regulat.

-Dorim ca țările noastre să aibă analize aprofundate, să coopereze mai intens în chestiunile apărării.

-Obiectivul nostru este să avem o industrie europeană a apărării.

-Franța a înțeles că România dorește să se dezvolte, să se deschidă, să se integreze în Uniunea Europeană.

-Această vizită de stat vrea să pună în lumină și cooperarea universitară la nivel înalt.

-Franța este prima destinație a studenților români în cadrul programului Erasmus. Sunt mai bine de 4000 de studenți români în Franța și dorim să fie și mai numeroși.

-Această atractivitate vine din francofonia pe care o împărtășim. România a găzduit acum câțiva ani Summitul francofoniei.

-Cultura franceză a fost îmbogățită de mulți români care și-au trăit exilul în Franța.

-Cu ocazia centenarului României moderne au decis să organizăm un sezon cultural încrucișat, între 2018 și iulie 2019. Între ianuarie-iunie 2019, România va deține președinția UE.

– La Bratislava avem aceleași priorități: să asigurăm securitatea și să ne protejăm frontierele externe, țările membre Schengen, dar și cele care aspiră trebuie să facă același efort.

-Trebuie discutat la Bruxelles despre ce contribuție pot aduce aeroporturile din România la securitatea spațiului Schengen.

-Europa înseamnă creștere, Europa înseamnă locuri de muncă. Planul Juncker trebuie să capete mai mult sens.

-Directiva cu privire la lucrătorii detașați trebuie revizuită pentru a respecta principiile care ne unesc.

-Am abordat cu președintele Iohannis și chestiunea romilor, o chestiune care a avut consecințe politice în Franța. S-au găsit răspunsuri pentru a controla deplasarea populațiilor.

-Am abordat subiecte internaționale, precum Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că aceste acorduri vor fi singura metodă pentru stabilitate și pace.

-În Orientul Mijlociu trebuie să sprijinim toate eforturile pentru încetarea ostilităților.

-Ceea ce se întâmplă acum este un atac la adresa drepturilor omului.

-Mulțumesc României pentru solidaritatea pe care a avut-o față de Franța ca urmare a atentatelor, dar și pentru sprijinul acordat în Mali și în alte situații.

-Există riscuri pentru securitatea Europei și trebuie să abordăm această chestiune și la Bratislava.

-Am vorbit despre ratificarea acordului COP21. Franța, China, SUA sau Brazilia au ratificat deja acest acord.

-Trebuie să avem o Europă implicată în acest acord.

-Sunt fericit că mă aflu în România, o țară europeană. România nu e o țară ca oricare alta, avem legături comune, împărtășim o cultură.

-Aici în România am impresia că mă aflu acasă și vă mulțumesc pentru acest lucru.

Întrebări din partea presei:

Francois Hollande:

-Europa nu mai funcționează pe blocuri, este o istorie trecută. Europa s-a unit și a făcut-o pentru că trebuie să împărtășească aceleași valori și perspective.

-Europa s-a confruntat cu situații foarte dificile în ceea ce privește chestiunea refugiaților și au fost divergențe. La Bratislava trebuie să găsim soluții pentru protecția frontierelor. Trebuie să ne asigurăm că apărarea europeană nu este doar un principiu evocat, ci trebuie să se efectueze prin etape.

-S-a prezentat deja un plan pentru apărare de către miniștrii Apărării din Germania și Franța. Împreună cu România punem bazele unei industrii de apărare.

– Întrebarea de la Bratislava: de ce ne aflăm împreună toți 27? Să ne asigurăm că Europa este sigură și că Europa aduce prosperitate. Iată miza planului Juncker. Să avem valuri de investiții pentru a ne pregăti pentru economia de mâine. Europa trebuie să fie speranță. Dacă nu mai este speranță, nu mai este Europa.

– Trebuie să fixăm o agendă până la aniversarea tratatului de la Roma pentru că trebuie să arătăm că UE a venit cu un nou impuls, acela al apărării europene.

Klaus Iohannis:

– În chestiunea Schengen, România este sprijinită de Franța. Am discutat cu președintele Hollande și cred că acest demers este unul solid și sustenabil în cadrul Uniunii Europene.

-Este important să ne punem întrebarea: ce așteaptă europeanul de la Uniunea Europeană? Prosperitate și securitate. Chestiunea securității, externe și interne, este în atenția noastră, a tuturor. 

-Dacă vorbim de securitate externă, o bună parte din concept se referă la protecția frontierelor externe. România nu este membru al spațiului Schengen.

-Dacă am trage o concluzie ca urmare a crizei migrației, cu toată modestia, pot spune că România știe cum să apere granița externă a UE.

-România acționează ca un membru de facto al spațiului Schengen.

-În acest sens, este beneficiul Uniunii ca România să vină cu expertiza ei în acest spațiu. Din motive practice, acest lucru nu se poate realiza dintr-odată. Trebuie să facem cât de curând demersurile potrivite la Bruxelles pentru a beneficia de securitatea aeroporturilor românești.

-Securitatea în aeroporturile românești și programul PNR arată că aceasta este la cel mai înalt nivel.

-Ne pregătim pentru acel sezon cultural încrucișat și vor fi mulți artiști care vor dori să călătorească în țara noastră.

Despre armata europeană

Francois Hollande:

-Securitatea și apărarea încep cu protecția frontierelor. Am mărit numărul pazelor de coastă, de frontieră. Trebuie să mărim toate efectivele. Protecția și apărarea frontierelor înseamnă și vapoare care să survoleze Marea Mediterană. Trebuie să combatem și filierele și traficul de persoane.

– Trebuie să investim mai mult. Eforturile principalelor țări europene nu sunt suficiente. Franța oferă cel mai mare buget de apărare pentru Europa, dar trebuie să investim pentru a ne asigura că avem capacități și tehnologii.

-Un al doilea efort pe care trebuie să îl facem este proiectarea forțelor. Să stabilim, printr-un plan de urgență, dacă putem trimite forțe armate în afara Europei.

-Apărarea împotriva terorismului cere o pregătire a Europei care să fie diferită de cea trecută. Europa trebuie să intre într-o etapă nouă de finanțare și organizare a apărării ei.

Klaus Iohannis:

-România sprijină inițiativa franco-germană pentru apărare comună. Avem nevoie de o mai bună dotare și de revigorare a industriei de apărare din Europa. Nu dorim să dezvoltăm o inițiativă care înlocuiește formatul NATO, ci una care vine în completarea și lucrează împreună cu NATO. Acest lucru va duce la îmbunătățire netă și pe termen foarte lung a capacității UE de a interveni în situații de criză.

Francois Hollande:

– Țările europene fac parte, majoritatea, din NATO. Trebuie să rămânem și să participăm la acțiunile NATO. Dar și Europa trebuie să se organizeze ca să nu depindă de capacitățile unei puteri exterioare. În cadrul Alianței trebuie să ne asigurăm că Europa este apărată și că putem răspunde. Trebuie să fim autonomi.

-Franța este atașată NATO, dar și autonomiei. Toate țările trebuie să avem această poziție.

-Din discuțiile de la summitul NATO s-a degajat această idee.

Klaus Iohannis:

-Garanția constă că nu se dorește înlocuirea NATO cu armata europeană. Nu dorim o concurență sau o înlocuire, ci o sinergie între inițiativele UE și NATO.

După vizita de la Palatul Cotroceni, preşedintele Franţei va merge alături de Klaus Iohannis la Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele, unde va vizita Camerei de Control Laser.

La ora 13:00, Francois Hollande se va întâlni cu premierul Dacian Cioloş în cadrul unui prânz oficial. Preşedintele francez şi premierul român vor merge apoi la inaugurarea fabricii Airbus de la Ghimbav.

Marţi seară, Klaus Iohannis va oferi o cină oficială pentru preşedintele francez. Șeful statului a decis, înaintea întrevederii, decorarea cu Ordinul Național ”Steaua României” în grad de Colan a omologului său francez, Francois Hollande. 

Decorarea a fost făcută având în vedere propunerea ministrului Afacerilor Externe. Ordinul Național “Steaua României” este cea mai înaltă distincție a statului român, iar gradul de Colan este al șaselea în ordine crescătoare și cel mai înalt grad al acestui Ordin.

Citiți și Vizită importantă în România înainte de summitul UE-27 de la Bratislava: Președintele Franței vine la București după opt ani de la semnarea Parteneriatului Strategic româno-francez

Obiectivul vizitei lui Hollande îl constituie dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic româno-francez şi continuarea dialogului bilateral.

Potrivit Administrației Prezidențiale, o atenţie deosebită va fi acordată în cadrul vizitei dimensiunii economice, Franţa fiind al patrulea partener comercial al României şi al cincilea investitor în ţara noastră. De asemenea, va fi inaugurată, de către cei doi Preşedinţi, pregătirea concretă a Sezonului cultural încrucişat, proiectul comun prin care se va marca, în Franţa şi în România, Centenarul creării României Moderne (1918 – 2018).

Un subiect foarte important al discuţiilor va fi relansarea proiectului european, inclusiv în pregătirea reuniunii informale în format UE-27, care va avea loc la Bratislava, la 16 septembrie.

Preşedintele României va sublinia importanţa unei cooperări întărite între România şi Franţa pe această temă şi va prezenta viziunea României privind consolidarea Uniunii Europene, pentru a fi mai eficientă, mai pragmatică, mai sigură, orientată spre rezultate concrete şi mai aproape de cetăţenii europeni, precum şi domeniile concrete pe care ar trebui concentrată acţiunea în acest scop în perioada următoare.

Alte subiecte care vor fi discutate în cadrul consultărilor vor privi, printre altele, securitatea internă a UE / funcţionarea spaţiului Schengen, cooperarea în combaterea terorismului şi în domeniul securităţii, inclusiv în cadrul NATO, în contextul deciziilor Summitului de la Varşovia, evoluţiile din Vecinătatea Estică şi Sudică.

Pe agenda de marţi se află şi prezenţa la Forumul Economic „Parteneriatele franco-române de viitor”.

Vizita de stat a preşedintelul Franţei vine în contextul mai multor vizite, întâlniri la nivel înalt, care au avut loc în ultimii doi ani: vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Paris, în februarie 2015, urmată de revizuirea şi semnarea foii de parcurs a Parteneriatului strategic româno-francez de către premierii celor două state chiar în iunie anul acesta.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană este în contact cu autoritățile din Spania și Portugalia pentru ”a înțelege cauza principală și impactul” întreruperii majore de curent

Published

on

© EU2023ES/ Flickr

Comisia Europeană a anunțat că este în contact cu autoritățile naționale din Spania și Portugalia, precum și cu ENTSO-E (n.r. Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport și de Sistem pentru Energie Electrică) pentru a înțelege cauza principală și impactul întreruperilor majore de electricitate care au afectat sistemele de transport, de semaforizare și spitalele, informează The Guardian și Politico Europe.

”Comisia va continua să monitorizeze situația și se va asigura că există un schimb de informații fără probleme între toate părțile relevante. În conformitate cu legislația UE în vigoare (codul de urgență și de restaurare a rețelei), există protocoale pentru restabilirea funcționării sistemului”, menționează un purtător de cuvânt al executivului european.

Întreruperi de curent au fost raportate de la Madrid la Lisabona, mari părți ale Peninsulei Iberice rămânând fără electricitate la începutul după-amiezii de luni.

Citiți și: Spania, Portugalia și regiuni din Franța, afectate de o pană majoră de curent. Cauza producerii, neclară

Pana de curent a fost cauzată de o ”oscilație foarte puternică în rețeaua electrică” care a dus la ”deconectarea sistemului energetic spaniol de la sistemul european și la prăbușirea rețelei electrice iberice la ora 12:38”, a declarat Eduardo Prieto, directorul operatorului spaniol de sisteme de transport Red Electrica.

Prieto a refuzat să speculeze cu privire la cauza suprasarcinii din sistemul național de electricitate și a refuzat să spună dacă un atac cibernetic ar fi putut contribui la această pană de curent. În timp ce fluxul de energie electrică a fost restabilit în unele părți ale Spaniei, Prieto a adăugat că va fi nevoie de șase până la zece ore pentru a restabili complet serviciul în restul țării.

Spania și Portugalia au o rețea energetică interconectată, care funcționează ca o insulă energetică și este legată de restul Europei printr-un număr mic de interconexiuni transfrontaliere cu Franța. De atfel, și zone din Hexagon au raportat pene de curent similare cu Spania vecină. 

Comisia Europeană a solicitat de ani de zile o interconectare sporită a sistemelor energetice din aceste țări, însă, deși Madridul, Lisabona și Parisul și-au manifestat în mod repetat dorința de a avansa cu acest plan, progresele au fost lente.

Operatorul portughez E-Redes a declarat că pana de curent s-a datorat unei „probleme în rețeaua electrică europeană” și că datele colectate în urma penei de curent sugerează că un dezechilibru de tensiune a fost responsabil pentru colaps.

Premierul spaniol Pedro Sánchez a convocat o reuniune de criză la Centrul de control al rețelei de electricitate a țării pentru a stabili un răspuns național la această pană de curent.

În trecut, pene masive de curent în Europa au fost provocate de perturbări minore ale rețelelor naționale. În 2003, întreaga Italie a rămas fără curent după ce o linie electrică din Elveția a fost distrusă de un copac.

Continue Reading

ROMÂNIA

Angel Tîlvăr, întrevedere cu comisarul european pentru apărare: „Investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene”

Published

on

© Angel Tîlvăr / Facebook

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit luni, 28 aprilie, la Bruxelles, cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare.

Potrivit unui comunicat MApN remis CaleaEuropeană.ro, discuțiile au vizat consolidarea pregătirii României în domeniul apărării și intensificarea cooperării industriale europene, în contextul noului pachet legislativ adoptat de Comisia Europeană, cu relevanță strategică pentru securitatea Uniunii.

Cei doi oficiali au analizat mijloacele de atingere a obiectivelor stabilite în Carta Albă privind pregătirea europeană pentru apărare și au discutat despre valorificarea sprijinului financiar disponibil prin Pachetul de inițiative „Readiness 2030”.

În acest cadru, ministrul Angel Tîlvăr a subliniat necesitatea flexibilizării instrumentelor europene în vederea facilitării investițiilor în domeniul apărării și a menționat intenția României de a activa clauza derogatorie prevăzută în Pactul de Stabilitate și Creștere.

De asemenea, oficialul român a exprimat interesul pentru accesarea finanțării oferite prin instrumentul SAFE (Safe Action for Europe), cu accent prioritar pe proiectele dedicate sistemelor terestre și navale, echipamentelor de infanterie, soluțiilor de contramobilitate militară, respectiv tehnologiilor de comandă și control.

„Într-un context geopolitic dinamic, investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene. România își asumă activ acest rol, sprijinind proiectele lansate de Comisia Europeană”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

În ceea ce privește dezvoltarea industriei europene de apărare, oficialul român a pledat pentru o distribuție geografică echilibrată a investițiilor și pentru stimularea colaborării transfrontaliere între întreprinderile mici și mijlocii. De asemenea, a subliniat importanța extinderii parteneriatelor strategice cu state terțe care împărtășesc valorile europene, pentru a întări lanțurile globale de aprovizionare cu materii prime critice.

De asemenea, cei doi oficiali au evidențiat importanța urgentării procesului de adoptare a Regulamentului Programului European pentru Industria de Apărare (EDIP).

Continue Reading

ENERGIE

Ministrul energiei, după întreruperile majore de curent în Spania și Portugalia: România nu are nicio problemă în sistemul energetic național

Published

on

© Sebastian Burduja/ Facebook

Ministrul energiei, Sebastian Burduja, a transmis luni un apel la calm către cetățenii României, în contextul penelor de curent majore care afectează Spania și Portugalia.

Oficialul guvernamental a precizat că sistemul energetic național funcționează în parametri normali și că România nu se confruntă cu probleme în alimentarea cu energie electrică.

“Sunt în contact permanent cu Dispecerul Energetic Național. Nu avem nicio problemă în acest moment în sistemul energetic național. Acum ne acoperim consumul propriu din ceea ce producem și exportăm peste 200 MW”, a scris Burduja, pe Facebook.

Ministrul a dat asigurări că situația este monitorizată atent și că are deplină încredere în experții din domeniu, care au demonstrat în repetate rânduri capacitatea de a gestiona situațiile dificile, inclusiv în perioade aglomerate, cum au fost sărbătorile pascale.

Referindu-se la situația din Peninsula Iberică, Burduja a subliniat că prioritatea zero este restabilirea alimentării cu energie electrică pentru toți consumatorii afectați. “În orele și zilele următoare va exista, cu certitudine, o analiză aprofundată asupra cauzelor și efectelor, inclusiv măsurile necesare la nivel național și european”, a adăugat el.

Spania, Portugalia și Franța se confruntă cu o pană generală de curent. Operatorul spaniol al rețelei de electricitate, Red Electrica, a declarat că sunt investigate cauzele producerii acestui blackout de energie și că se lucrează pentru a restabili alimentarea cu energie electrică, informează ReutersPolitico și Euronews

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO8 hours ago

70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO: A trecut vremea când Alianța dorea să “țină Germania la pământ”. Acum “germanii s-au ridicat”, exact ceea ce ne trebuie în fața unui pericol mai mare

U.E.13 hours ago

Viitorul cancelar german avertizează că „Europa unită este amenințată” atât de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, cât și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Comisia Europeană este în contact cu autoritățile din Spania și Portugalia pentru ”a înțelege cauza principală și impactul” întreruperii majore de curent

ROMÂNIA14 hours ago

Angel Tîlvăr, întrevedere cu comisarul european pentru apărare: „Investițiile în apărare reprezintă nu doar o necesitate de securitate, ci și o oportunitate de consolidare a solidarității europene”

ENERGIE14 hours ago

Ministrul energiei, după întreruperile majore de curent în Spania și Portugalia: România nu are nicio problemă în sistemul energetic național

SUA14 hours ago

UE salută criticile lui Trump cu privire la atacurile Rusiei în Ucraina și afirmă că sprijinul Coreei de Nord acordat Moscovei arată disperarea Kremlinului

INTERNAȚIONAL14 hours ago

Vladimir Putin anunță un armistițiu de trei zile în Ucraina, între 8 și 10 mai

U.E.15 hours ago

Spania, Portugalia și regiuni din Franța, afectate de o pană majoră de curent. Cauza producerii, neclară

ENERGIE15 hours ago

Ministrul Burduja, prima întâlnire cu omologul din SUA, la summitul celor Trei Mări din Varșovia: România şi SUA deschid un nou capitol în parteneriatul nostru strategic în energie

U.E.15 hours ago

Eurostat: Țările UE au exportat în 2024 băuturi alcoolice în valoare de 29,8 mld. euro. SUA, principalul partener comercial

ROMÂNIA5 days ago

”Investiție importantă” cu sprijinul ajutorului de stat în domeniul materialelor de construcție. Antreprenorii români au deschis la Iernut ”cea mai mare fabrică de BCA din Europa”, anunță Marcel Ciolacu

NATO7 days ago

Spania anunță că va îndeplini obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare în 2025 prin majorarea investițiilor în domeniu

ROMÂNIA2 weeks ago

PPC marchează extinderea la nivel regional prin conferința „Construind viitorul: Proiectarea, baza dezvoltării și calității vieții în Transilvania”, organizată în parteneriat cu BNR

ROMÂNIA3 weeks ago

Firmele americane vor prezenta administrației SUA că România este “un loc bun pentru investiții” și au ca obiectiv “promovarea investițiilor românești în SUA”, afirmă Bolojan în contextul noilor tarife comerciale americane

ROMÂNIA3 weeks ago

România a obținut excluderea componentei nucleare din contra-măsurile UE la tarifele SUA, anunță Bolojan: Avem un contract important pentru reactoarele 3 și 4

NATO3 weeks ago

Bolojan și MApN afirmă că “nu există nicio informație oficială” din partea SUA de a retrage militari din România. Poziția strategică și Baza Mihail Kogălniceanu, printre argumentele României în a evita o dezangajare SUA pe flancul estic

ROMÂNIA3 weeks ago

Bolojan pune Palatul Cotroceni la dispoziția candidaților la funcția de președinte pentru dezbateri: În afară de holograme, să vedem candidați, programe și idei

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 weeks ago

INTERVIU Stefano Scarpetta, director al Departamentului ELS în cadrul OCDE, apreciază că tarifele anunțate de Trump ar putea genera o creștere a prețurilor la anumite produse și servicii: OCDE este un loc foarte sigur pentru dialog constructiv

ROMÂNIA4 weeks ago

Marcel Ciolacu: Investitorii români și străini au încredere în potențialul nostru economic. De aceea pun la bătaie atâția bani

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE4 weeks ago

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, prezintă ”trei beneficii clare” ale aderării României la OCDE: Simplificare și debirocratizare, creșterea capacității de împrumut pentru companii și IMM-uri, creșterea ratingului de țară

Trending