Preşedintele PE: Uniunea Europeană este prea tăcută privind situaţia din România. Voi discuta cu Hollande

Preşedintele PE, Martin Schultz, consideră că Uniunea Europeană este “puţin prea tăcută” în legătură cu situaţia din România, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, conform unui interviu acordat ziarului Le Monde.

 Schultz  menţionează că deşi schimbările din politica românească par “dubioase”, acestea sunt “legale”.

“Voi discuta cu preşedintele Franţei, François Hollande, în contextul în care Consiliul UE este prea tăcut, din punctul meu de vedere”, a declarat Martin Schultz înainte de a merge în vizită la Paris, potrivit ZF.ro.

“Comisia Europeană trebuie să îşi facă treaba. Trebuie să evalueze, să facă propuneri, să verifice dacă sunt încălcate normele de drept europene. Un prim-ministru care are o largă majoritate poate schimba Constituţia ţării sale, dar nu poate lua măsuri care să intre în contradicţie cu regulile şi valorile noastre”, afirmă social-democratul german.

“Înlocuirile rapide care au avut loc în fruntea mai multor instituţii din România sunt cel puţin stupefiante. La fel ca şi tentativa, aparent structurată şi planificată, de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Este foarte dubios din punct de vedere politic, dar este legal“, adaugă preşedintele PE.

Martin Schulz urmează să se întâlnească miercuri după-amiază cu premierul Victor Ponta.

Foto: conglimbo.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *