Președintele PSD Liviu Dragnea promite o lege care sancționează persoanele ce defăimează România în străinătate

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, susţine că PSD va promova un act normativ în baza căruia vor fi sancţionate persoanele care denigrează imaginea României în exterior.

Foto: Partidul Social Democrat

El a declarat, luni seară, într-o emisiune la România TV, că actul normativ “nu va opri libera exprimare”, însă va reglementa situaţiile de defăimare a ţării.

“Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român, ţării în ansamblu, să poată sancţiona acest lucru, pentru că aceşti oameni, gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari, care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară, aduc foarte multe deservicii. Noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm nimic în schimb”, a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

Liderul PSD a menţionat că nu poate sta “indiferent şi inactiv” la declaraţiile unor europarlamentari, subliniind că aceste fapte nu trebuie încadrate numaidecât în categoria infracţiunilor.

Referirile președintelui PSD la sancționarea eurodeputaților survin în contextul în care parlamentarii europeni beneficiază de imunitate. 

Pe lângă dispozițiile UE de ordin general, deputații europeni sunt aleși în conformitate cu legislația electorală națională și, în consecință, au aceleași privilegii și imunități ca și membrii parlamentelor naționale.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.