Preşedinţia UE: Vom reveni asupra aderării României la Schengen când vor fi condiţii favorabile

no schengenConsiliul JAI va reveni asupra subiectului aderării României şi Bulgariei la Schengen, atunci când vor exista condiţii favorabile, a declarat, joi, Dailis Alfonsas Barakauskas, ministrul lituanian de Interne, a cărui ţară asigură Preşedinţia UE.

“În ceea ce priveşte implementarea acquis-ului Schengen de către România şi Bulgaria, astăzi am putut doar să evaluăm situaţia la zi. Consiliul a luat notă de declaraţia comună a României şi Bulgariei şi va reveni asupra acestei probleme, fără întârziere, atunci când vor exista condiţii favorabile”, a declarat Dailis Alfonsas Barakauskas, la conferinţa de presă de la finalul reuniunii JAI de joi, potrivit Mediafax.

Rugată să comenteze declaraţia prezentată de România şi Bulgaria, comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, a precizat doar că e “o declaraţie unilaterală”, care va figura în Protocolul reuniunii.

România şi Bulgaria au prezentat, joi, la Consiliul JAI, a declaraţie politică în care îşi exprimă dezamăgirea faţă de imposibilitatea luării unei decizii privind aderarea la Schengen şi susţin că nu există niciun motiv juridic sau concret pentru o nouă amânare, potrivit unui comunicat MAE.

Sursa: Mediafax.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ten + fifteen =