Prețul gazelor naturale a crescut în Europa după explozia de la centrala OMV

Preţurile gazelor naturale din Europa au urcat la cele mai mari niveluri din ultimii ani din cauza exploziei de la terminalul de la Baumgarten, Austria, cel mai mare şoc fiind resimţit de Marea Britanie, potrivit Bloomberg, citat de Adevărul.ro.

Ministerul italian al Dezvoltării Economice a declarat starea de urgenţă cu privire la gazele naturale, după explozia la terminalul din Austria, precizând totodată că va compensa scăderea importurilor din stocuri italiene.

O explozie a avut loc marţi dimineaţă la terminalul de gaze naturale Baumgarten, în estul Austriei, şi s-a soldat cu un mort şi 18 răniţi, potrivit salvatorilor, şi provoacă temeri cu privire la perturbări ale alimentării cu gaze naturale către Italia şi Croaţia.

Această explozie a urcat brusc preţul gazelor în Europa, iar în Marea Britanie nivelul acestuia a crescut cu 23% miercuri, atingând cel mai mare nivel din 2013. Şocul este resimţit dur, în contextul ninsorilor căzute în ultimele zile în Europa de Vest, iar cele mai multe state fac ultimele pregătiri înainte de începerea iernii.

Totodată, Marea Britanie nu are capacitate de stocare şi interconectări la nivelul statelor de pe continent, ceea ce o face mai vulnerabilă la astfel de şocuri, potrivit Bloomberg.

În paralel, preţul barilului de petrol Brent a trecut de pragul de 65 de dolari, pentru prima dată din 2015 până în prezent.

Terminalul de la Baumgarten este principalul centru de distribuție în Austria pentru gazul natural venit din Rusia și Norvegia. Instalația, inaugurată în 1959 și având o capacitate anuală de 40 de miliarde de metri cubi, reprezintă unul din principalele “hub”-uri de gaz din Europa centrală, deservind în special nordul Italiei și sudul Germaniei. Terminalul este controlat de compania Gas Connect Austria, la care un pachet de 51% din acțiuni aparține grupului energetic austriac OMV.

Facilitatea din Austria transportă echivalentul a 10% din cererea de gaze naturale a Europei.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *