Angajaţi sănătoşi şi motivaţi! Prevenţie pentru sănătate şi securitate la locul de muncă, 21 noiembrie 2011

Luni, 21 noiembrie 2011, începând cu ora 11.00, Puls Medica va organiza la Rin Grand Hotel (Sos. Vitan Barzesti nr. 7D, Sector 4), etaj 13, sala Moscova, evenimentul care marchează încheierea cursurilor şi anunţarea rezultatelor din cadrul proiectului “Angajaţi sănătoşi şi motivaţi! Prevenţie pentru sănătate şi securitate la locul de muncă.” – proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Proiectul îşi propune, ca obiectiv general, să eficientizeze activitatea SC PULS Medica SRL în sensul creşterii protecţiei şi securităţii angajaţilor şi, indirect, a clienţilor. Acest obiectiv este îndeplinit prin dezvoltarea competenţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor, prin creşterea nivelului de informare a acestora în domeniu, precum şi prin utilarea cu echipament performant şi complet în domeniul securităţi şi protecţiei sănătăţii a întregului personal al SC PULS Medica SRL.

Prin implementarea proiectului, un număr de 146 angajaţi ai SC PULS Medica SRL au beneficiat de program coerent de formare, au avut acces la diverse resurse informaţionale în domeniul securităţii şi protecţiei sănătăţii la locul de muncă şi şi-au dezvoltat competenţe în managementul şi organizarea muncii, precum şi în managementul stresului, domenii esenţiale pentru activitatea lor.

La eveniment sunt invitaţi să participe managerul proiectului, domnul Doctor Laurenţiu Luca, Preşedintele Puls Medica, coordonatorii echipei de proiect, angajaţi ai companiei care au beneficiat de cursuri, precum şi formatorul care a contribuit la instruirea acestora în domeniile managementul stresului şi organizarea muncii (psihologul clinician Bogana Bursuc, cea care a efectuat şi studiul privind stresul la locul de muncă în cadrul proiectului “Angajaţi sănătoşi şi motivaţi! Prevenţie pentru sănătate şi securitate la locul de muncă” ).

Jurnaliştii interesaţi să participe la acest eveniment sunt aşteptaţi la Rin Grand Hotel (Sos. Vitan Barzesti nr. 7D, Sector 4), etaj 13, sala Moscova, începând cu ora 10.30.

Pentru mai multe detalii privind acest eveniment, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date de contact: office@pulsmedica.ro; telefon: 0722 569718

Persoana de contact: Mirela Mustată, – responsabilul pentru relaţia cu presa

Sursa foto: findresumetemplates.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × four =