Primele estimări arată o participare de 64% la alegerile din Iran

Aproximativ 64 la sută din totalul de 48 de milioane de alegători iranieni au mers la urne vineri pentru a-şi alege cei 290 de deputaţi ai noului Parlament, a anunţat sâmbătă ministrul de Interne Mostafa Mohammad Najjar, citând o primă “estimare” oficială.

Ministrul, care s-a exprimat la televiziune, a “mulţumit poporului iranian” pentru această participare masivă la vot care, potrivit lui, a “dezamăgit încă o dată speranţele inamicilor”, comentează Mediafax.

Preşedintele Parlamentului în exerciţiu Ali Larijani, unul dintre principalii adversari ai lui Ahmadinejad, a fost ales fără surpriză la Qom (centru).

Mai mulţi deputaţi în exerciţiu cunoscuţi pentru susţinerea acordată Guvernului au fost învinşi în provincie. Parvin Ahmadinejad, sora preşedinte care s-a prezentat la alegeri pentru prima dată, a fost învinsă la Gharmsar (nord), oraşul său natal.

Fără surpriză, mai multe personalităţi ale grupului parlamentar reformator au fost învinse, chiar dacă liderul grupului, Mohammad Reza Tabesh, a obţinut un nou mandat.

Articolul integral poate fi accesat aici.

Sursa articol: Mediafax
Sursa foto:  defenddemocracy.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

three × 3 =