Procurorul șef DNA, Laura Codruța Kovesi, va susține mâine un discurs la ONU

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, urmează să susţină miercuri, la New York, un discurs în cadrul unei reuniuni la nivel înalt organizate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Foto: wikipedia

Conform unui comunicat al DNA, dezbaterea la nivel înalt marchează aniversarea a 15 ani de la adoptarea Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției (UNCAC), cunoscută și drept Convenția de la Merida, semnată și ratificată de România, alături de alte 182 de state.

La reuniune participă preşedintele Adunării Generale a Naţiunilor Unite, Miroslav Lajcak, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, precizează sursa citată.

Laura Codruţa Kovesi a fost invitată să vorbească în deschiderea primei sesiuni de dezbateri, intitulată ”15 ani de implementare a Convenţiei – tendinţe, realizări şi provocări”. Reuniunea va găzdui două sesiuni de dezbateri la care, pornind de la prezentările făcute de experţii invitaţi, ceilalţi participanţi vor avea posibilitatea să adreseze întrebări şi să împărtăşească aspecte rezultate din experienţa ţărilor pe care le reprezintă, se arată în document.

În conformitate cu Rezoluția 72/196, adoptată de Adunarea generală Națiunilor Unite în vederea organizării acestei reuniuni la nivel înalt, președintele forului menționat va întocmi o sinteză a discuțiilor, document ce urmează a fi transmis Conferinței statelor membre ale Convenției – for decizional – precum și tuturor statelor membre ale ONU.

Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției a fost adoptată în octombrie 2003 de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite și a fost semnată la Merida, Mexic, ca urmare a recunoașterii caracterului global al amenințărilor pe care le presupune corupția, amenințări care impun o abordare cuprinzătoare și multidisciplinară. Convenția este un instrument anticorupție ce reprezintă o angajare internațională aproape universală, având în vedere că a fost semnată de 183 de state, iar dispozițiile Convenției sunt obligatorii pentru statele semnatare.

Convenția a fost semnată de România la Merida la 9 decembrie 2003, fiind ratificată în anul 2004.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.