Proiect de lege, în Iran, de blocare a navelor care transportă petrol spre UE prin Golful Persic

Aproximativ 100 de deputaţi iranieni au semnat o iniţiativă legislativă care prevede interzicerea tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz al petrolierelor care se deplasează spre state europene ce au impus sancţiuni Iranului, relatează presa de la Teheran, potrivit Mediafax.

“Proiectul de lege este o reacţie la sancţiunile în domeniul petrolier impuse de Uniunea Europeană Republicii Islamice”, a explicat Ebrahim Agha Mohammadi, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul iranian.

“Conform proiectului, Guvernul iranian va fi obligat să blocheze tranzitul navelor care transportă petrol spre statele care au impus sancţiuni Iranului”, adaugă parlamentarul.

Proiectul va fi dezbătut cu prioritate în Parlamentul de la Teheran.

Uniunea Europeană a impus de la 1 iulie un embargou total privind achiziţionarea şi transportul de petrol provenind din Iran. Sancţiunile au fost decise pe fondul disensiunilor cu regimul islamist de la Teheran privind programul nuclear iranian. Occidentul suspectează Iranul că încearcă, sub paravanul unui program nuclear civil, să se doteze cu arme nucleare. Teheranul respinge acuzaţiile.

Sursa: Mediafax.ro
Foto:  carlosarte-carlosarte.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

15 + eighteen =