Putin a fost învestit președinte al Rusiei

Vladimir Putin a devenit, luni, presedintele Rusiei, pentru a treia oara, dupa alegerile contestate din luna martie. De aceasta data, Putin va ramane la Kremlin timp de sase ani, in urma unor recente schimbari in Constitutie.

Ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin la preşedinţia Rusiei a început luni la Kremlin, în jurul orei 7.30 GMT (10.30, ora României), un eveniment în urma căruia acesta începe un al treilea mandat la conducerea statului, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.

Vladimir Putin a depus jurământul luni pe Constituţia rusă, redevenind astfel preşedintele Rusiei, pentru un al treilea mandat, la patru ani după ce a fost nevoit să renunţe la acest post pentru a fi prim-ministru.

Intr-un scurt discurs tinut in fata celor aproape 2.000 de invitati la eveniment, Putin a facut un apel la uniune si s-a angajat sa intareasca democratia, informeaza Reuters, potrivit Ziare.com.

“Voi face tot ce imi sta in putinta sa justific increderea a milioane de cetateni. Consider ca este sensul intregii mele vieti si obligatia mea sa-mi servesc patria si poporul”, a rostit Putin, in cadrul unei ceremonii fastuoase, care costa aproape un million de dolari.

Vorbele sale au venit la doar cateva ore dupa ciocniri violente intre politie si protestatari – acestia din urma au fost atacati cu batele si 400 dintre ei au fost retinuti, duminica. Luni, la cateva strazi de Kremlin, 40 de oameni au inceput sa strige “Rusie”, insa jumatate dintre ei au fost luati pe sus de politie.

Preşedintele aflat la sfârşit de mandat, Dmitri Medvedev, ar urma să devină prim-ministru, conform unei înţelegeri pe care au anunţat-o în septembrie.

Sursa: Mediafax.ro, Ziare.com
Foto: ro.wikipedia.org

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *