Raport al Consiliului Concurenţei: În timpul pe care îl facem de la Constanţa în Ungaria am putea traversa Europa

autostrada_a2jpgPentru a traversa ţara, din Constanţa până la prima autostradă spre Vestul Europei, la Mako, în Ungaria, trebuie parcurşi aproape 900 de kilometri. Chiar dacă 400 km sunt de autostradă (Constanţa – Piteşti, Simeria – Deva, Timişoara – Arad şi centurile municipiilor Piteşti, Sibiu, Timişoara, Arad), drumul se parcurge în cel puţin 13 –14 ore. Acest timp este echivalent cu cel necesar pentru traversarea întregii Europe, exclusiv pe autostradă, de la Mako la Rotterdam Olanda – cel mai mare port din Europa.

Așa arată Consiliul Concurenței în ultimul său raport privind piața lucrărilor de drumuri și autostrăzi din România, publicat pe site-ul instituției, potrivit EVZ.ro.

Explicațiile sunt multe. Cu doar 69 de kilometri de autostradă construiţi înperioada 2007-2011, România se află mult sub nivelul Ungariei, care a reuşit să dea în folosinţă peste 400 de kilometri, şi sub media europeană de 154 de kilometri construiţi.

Reţeaua naţională de drumuri şi autostrăzi continuă să rămână slab dezvoltată”, precizează Consiliul Concurenței în raport.

Raportul integral al Consiliului Concurentei AICI.

Sursa: EVZ.ro
Foto: wikipedia

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *