RAPORT: România, în TOPUL UE al celor mai mare taxe si codaşă la încasarea TVA

lei_bancnoteNivelul taxei pe valoare adăugată este în România de 24%, faţă de o medie în ţările UE de 21,3%, se menţionează într-un raport emis de Consiliul Fsical. Potrivit raportului, România se află pe locul trei în UE, imediat după Ungaria (27%), Danemarca şi Suedia (ambele cu 25%) din punct de vedere al nivelului TVA, relatează EVZ.ro.

În ceea ce priveşte impozitul pe venit, cota de 16% din prezent situează România pe locul trei în topul ţărilor cu cel mai mic nivel de impozitare de acest tip din UE, imediat după Bulgaria (10%) şi Lituania (15%) şi la egalitate cu Ungaria, media la nivelul UE fiind de 38,9%.

Când vine vorba de impozitarea veniturilor companiilor, România mai pierde însă câteva locuri, în favoarea Ciprului (cotă de 10%) şi Letoniei (15%).

Nivelul contribuţiilor sociale este în România unul dintre cele mai ridicate, cu o cotă de 44,5%, faţă de o medie de 33,2%. Cele mai mari niveluri sunt în Franţa(59%) şi Slovacia (49,4%), în timp ce contribuţiile cele mai mici sunt în Danemarca (0%)şi Finlanda (7,79%).

În topul cheltuielilor pe care trebuie să le facă angajatorii cu taxele pentru a plăti salariaţilor un euro, România este din nou pe un loc fruntaş, cu 1,83 euro, nivel al taxelor pentru fiecare euro plătit salariaţilor, fiind devansată de şase ţări la nivelul Uniunii, în top aflându-se Belgia şi Franţa.

Gradul mare de impozitare a făcut ca, evaziunea să se menţină la un nivel ridicat raportat la PIB, de 13,7% în 2012, respectiv 80 de miliarde de lei.

Din cauza nivelului mare al TVA in Romania, 48% din aceasta taxa nu se incaseaza, cel mai mare nivel din UE.

 

 

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *