Raportul anual al GRECO: România, printre țările care nu respectă recomandările Grupului de State împotriva Corupției

România se află printre țările care nu respectă procedurile și recomandările Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) din cadrul Consiliului Europei, conform raportului anual al organismului publicat astăzi.

Foto: Facebook/ Council of Europe

Potrivit raportului GRECO remis CaleaEuropeana.ro, România face parte din lista țărilor care au implementat recomandările GRECO într-un mod ”nesatisfăcător” în ceea ce privește prevenirea corupției la nivelul membrilor Parlamentului, judecătorilor și procurorilor, listă din care mai fac parte Belgia, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Portugalia, Spania, Serbia și Turcia.

În cazul României, temele examinate în raport vizează prevenirea corupției în rândul parlamentarilor, judecătorilor și procurorilor cu accent pe principii etice și reguli de conduită, conflictul de interese, interzicerea sau restricționarea anumitor activități, declarația privind activele, veniturile, pasivele și dobânzile, aplicarea regulilor privind conflictele de interese și conștientizarea.

Citiți și Raport: GRECO solicită puterii de la București „să se abţină în a vota alte amendamente la legile penale care ar slăbi capacităţile sale anticorupţie”

Avertismentele cu referire la România survin în contextul în care Organismul anticorupție al Consiliului Europei a criticat reformele din domeniul justiției din România și își exprimă îngrijorarea privind potențialul lor impact, într-un raport privind țara noastră publicat pe 11 aprilie. De altfel, acest raport se înscrie în seria atenției sporite pe care GRECO a atribuit-o României în ultimul an. O delegaţie GRECO a vizitat România în perioada 21 – 22 februarie ca parte a unei evaluări urgente ad-hoc vizând legislaţia din domenul judiciar din perspectiva luptei anticorupţie şi a conformării României recomandărilor anterioare ale GRECO pe această temă. Anterior, GRECO a avertizat într-un raport publicat pe 18 ianuarie că România a făcut progrese foarte limitate în punerea în aplicare a recomandărilor sale de prevenire și combatere a corupției în ceea ce privește membrii Parlamentului, judecătorii și procurorii.

Raportul anual al GRECO apare la o zi distanță după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că va trimite legile justiției la CCR și să sesizeze Comisia de la Veneția în legătură cu acestea, făcând un apel către Curtea Constituțională în vederea conlucrării un organismul european “care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa”.

Raportul anual al GRECO este disponibil aici

”Noile inițiative legislative în anumite țări europene în anul 2017 au inversat reformele întreprinse anterior pentru a consolida prevenirea corupției sau au început reforme care ar putea duce la încălcarea standardelor anticorupție ale Consiliului Europei. Deși s-au înregistrat progrese generale în introducerea de noi măsuri de combatere a corupției în ceea ce privește deputații, judecătorii și procurorii, implementarea lor practică a rămas mai lentă decât era de dorit”, este concluzia generală a raportului anual al GRECO.

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.