Rata șomajului în Marea Britanie va continua să crească până în 2016

Șomajul în Marea Britanie va continua să crească în următorii cinci ani, în toate regiunile țării, pe măsură ce efectele celor mai drastice reduceri de cheltuieli guvernamentale de la al doilea război mondial încoace se vor face simțite, se arată într-un raport al Centre for Economic and Business Research (CEBR), potrivit Adevarul.ro.

Șomajul în Nord-Estul Marii Britanii va crește de la 12% în prezent la 13% în 2016, în timp ce în Irlanda de Nord rata șomajului va urca de la 8,8% la 10,7% în același interval, se arată în raportul grupului citat de agenția de știri Bloomberg. Aceste regiuni au o proporție foarte mare de bugetari, fapt care afectează prognoza șomajului, consideră CEBR.

Pentru mare parte din Marea Britanie urmează alți cinci ani de chin”, a declarat Rob Harbron, economist la CEBR, în cadrul acestui raport. „Prognoza este dificilă pentru gospodăriile britanice, în special pentru cele dependente de slujbe în cadrul aparatului bugetar”, a adăugat acesta citat de Bloomberg.

Sursa: Adevarul.ro
Foto:  uk-unemployed-betrayed.blogspot.com

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

19 − five =