Răzvan Popa, eurodeputat PSD, S&D: România trebuie să contribuie, la nevoie, cu o sumă mai mare la bugetul Uniunii Europene pentru susținerea proiectelor importante ce vizează și țara noastră

Răzvan Popa, europarlamentar PSD, S&D, consideră că România beneficiază foarte mult de pe urma apartenenței la Uniunea Europeană și tocmai de aceea ar trebui să crească, la nevoie, contribuția sa la bugetul Uniunii Europene.

“Dacă ne uităm la balanță, România a beneficiat net de multe miliarde de euro față de contribuția pe care a dat-o în această perioadă”, a declarat europarlamentarul într-un interviu acordat pentru Calea Europeană.

Acesta a completat cu faptul că țara noastră ar putea să își mărească contribuția pentru buna funcționare a tuturor proiectelor UE: “Dacă ne uităm la beneficii și la modul în care se poate opera această modificare, putem spune că România ar trebui să fie pregătită de a acoperi și de a contribui ceva mai mult la ceea ce înseamnă bugetul Uniunii Europene prin prisma celor două proiecte foarte importante care ne vizează și de care trebuie să ținem foarte mult în următorul cadru financiar: politica de coeziune cu fondurile aferente și politica agricolă.”

În ceea ce privește perspectivele țării noastre de a adera la zona euro, Răzvan Popa consideră că este foarte bine ca România să o facă numai când este pregătită pentru a nu face greșeala altor state. “Este un obiectiv clar pe care România și l-a asumat, însă trebuie să alegem foarte bine acest moment, ținând cont de experiența statelor care au aderat la zona euro și nu au fost suficient de bine pregătite. Asta ne arată că pașii pe care trebuie să îi facem în acest sens trebuie să fie foarte bine calculați și foarte bine puși la punct. Este un moment important, este un moment pentru care Guvernul împreună cu actorii implicați în această chestiune, Banca Națională spre exemplu, trebuie să se pregătească foarte bine. Este important momentul pe care ni-l alegem. Au fost avansate tot felul de date. Cred că pregătirea pe care trebuie să o facem trebuie să fie una temeinică și abia după ce suntem sigură că acest lucru este bine pus la punct să avansăm anumite date de aderare la zona euro.”

 

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *