Reacția lui Klaus Iohannis după ce Jean-Claude Juncker a propus organizarea unui summit extraordinar UE la Sibiu, pe 30 martie 2019

Președintele Klaus Iohannis apreciază în mod deosebit mesajul de unitate a Uniunii Europene și de consolidare a proiectului european transmis astăzi de către Președintele Comisiei Europene, domnul Jean-Claude Juncker, în discursul susținut în fața Parlamentului European, viziunea Comisiei Europene fiind aceea a unei Uniuni mai puternice, în deplină concordanță cu poziția exprimată în mod repetat de către Președintele României, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat.

FOTO: Administrația Prezidențială

Țara noastră rămâne un partener profund atașat ideii europene și pe deplin implicat în eforturile de avansare a integrării, într-o formulă de unitate și coeziune, fără fragmentări în rândul statelor membre. Este angajamentul ferm al țării noastre de a contribui la consolidarea proiectului european, ca obiectiv strategic”, a declarat Iohannis conform unui comunicat.

Președintele Klaus Iohannis salută propunerea Președintelui Jean-Claude Juncker de organizare a unei reuniuni a Consiliului European la Sibiu, în data de 30 martie 2019, pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului UE, summit care va viza chestiuni strategice privind viitorul Uniunii Europene. În timpul mandatului său la conducerea Consiliului Uniunii Europene, România va continua să acționeze ferm ca un partener activ, cu o abordare constructivă, unitară și pro-europeană în ceea ce privește măsurile care vor fi adoptate și care vizează viitorul Uniunii Europene.

Președintele României apreciază, totodată, reiterarea sprijinului Comisiei Europene pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis salută propunerea Președintelui Jean-Claude Juncker referitoare la crearea unui instrument de sprijin pentru țările membre ale Uniunii care aderă la Zona Euro. În acest fel, țara noastră va putea beneficia de o importantă susținere în atingerea obiectivului strategic de adoptarea a monedei unice.

Citiți și Jean-Claude Juncker: Copiii din România sau din Italia trebuie să aibă acces, în aceeași măsură, la vaccin anti-rujeolă, la fel cum au copiii din orice altă țară din Europa!

Citiți și Jean-Claude Juncker, în discursul privind Starea Uniunii: Trebuie să deschidem ușa spațiului Schengen pentru România și pentru Bulgaria

Citiți și Jean-Claude Juncker: Am solicitat viitoarei președinții a României la Consiliul UE să organizăm un summit extraordinar la Sibiu pe 30 martie 2019 pentru construirea unei Europe mai unite

Citiți și Vești bune pentru România. Președintele Comisiei Europene propune crearea unui instrument de pre-aderare la zona euro pentru țările care doresc să adopte moneda comună

Numele României a fost rostit de cinci ori în cadrul discursului privind Starea Uniunii Europene al lui Jean-Claude Juncker, țara noastră fiind statul membru UE la care președintele Comisiei Europene a făcut cele mai multe referiri în alocuțiunea sa susținută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Șeful Comisiei Europene a făcut referiri la România în ceea ce privește necesitatea ca țara noastră să adere la Spațiul Schengen, dreptul copiilor din România de a avea acces la vaccin împotriva rujeolei, făcând trimitere și la momente cheie importante pentru viitorul României și al UE: Centenarul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 și organizarea unui summit extraordinar european pe 30 martie 2019 în România pentru construirea unei Europe mai unite.

 

.

Share daca ti-a placut articolul:

2 Responses to Reacția lui Klaus Iohannis după ce Jean-Claude Juncker a propus organizarea unui summit extraordinar UE la Sibiu, pe 30 martie 2019

  1. Elena Maria Șorban 14/09/2017 at 23:02

    Între subiect și predicat nu se pune virgulă.

    Reply
  2. Robert Lupitu 15/09/2017 at 08:42

    Desigur. Mulțumim pentru sesizarea erorii pe care nu am observat-o în comunicatul oficial primit.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *